Sibiu – Decizie în cazul prejudiciului de 800.000 de euro

0
113

Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În data de 18.05.2023 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a 3 inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, furt calificat, acces ilegal la un sistem de informaţii, fals informatic.

Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că începând cu luna aprilie a anului 2020, inculpaţii, angajaţi în cadrul SC NTN-SNR Rulmenți SRL, au sustras în mod repetat rulmenţi aflaţi în proprietatea societăţii la care lucrau. Cei doi inculpaţi, dintre care unul având atribuţii de gestiune a bunurilor, au beneficiat de complicitatea celui de al treilea inculpat, o persaonă de sex feminin din judeţul Argeş, care le asigura valorificarea bunurilor sustrase. Prejudiciul total este estimat în prezent la suma de 800.000 euro.

 În cauză se efectuează cercetări şi cu privire la alte 10 persoane implicate în activitatea infracţională, persoane urmărite penal pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, furt, furt calificat, falsul in inscrisuri sub semnătură privată, în forma autoratului, complicităţii sau instigării.

Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu din data de 18.05.2023 s-a dispus arestarea preventivă a unui inculpat şi luarea  măsurii arestului la domiciliu faţă de ceilalţi doi inculpaţi indicaţi în propunerea formulată de parchet.

De asemenea prin ordonanţa procurorului din data de 18.05.2023 a fost luată măsura controlului judiciar faţă de un alt inculpat care asigura transportul bunurilor sustrase către cumpărătorul din Argeş, persoană cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunile de complicitate la delapidare, complicitate la furt calificat falsul in inscrisuri sub semnătură privată şi uzul de fals, sub forma instigării.

  Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.