Sibiu – Bicicletele Sibiu Bike City se întorc în teren, odată cu primăvara

0
127

Din 1 aprilie scoatem din nou în teren bicicletele ”Sibiu Bike City”!

În această perioadă bicicletele au fostverificate și reparate, la fel și GPS-urile cu care sunt dotate. Stațiile de andocare au fost și acestea verificate, iar echipamentele GSM cu care sunt dotate au fost optimizate pentru ca semnalul să fie la parametrii maximi și astfel să transmită date către aplicația mobilă în timp real. 

Peste 400 de bicicletevor putea fi închiriate la aceleași tarife ca anul trecut, din 44 de locații răspândite în tot orașul. Pe lângă biciclete, seniorii vor avea la dispoziție 8 triciclete speciale pentru ei. Persoanele cu dizabilități motorii pot închiria 4 triciclete adaptate nevoilor speciale disponibile în stațiile din Piața Mică, parcarea de pe Cazarma 90, Grădina Zoologică și Aleea Mihai Eminescu, de lângă Stadionul Municipal.

Reamintim că închirierea bicicletelor se face prin aplicația PBSC care poate fi descărcată gratuit pe orice tip de telefon mobil, Android sau IoS. Modul de închiriere și informații despre închiriere se găsesc pe site-ul https://spadpp.sibiu.ro/biciclete, în ghidul ”Sibiu Bike City”: Ghid_utilizare_-_Sibiu_Bike_City.pdf

Sibiu Bike City + Festivalul Internațional de Teatru Sibiu = FITS pe 2 roți.

La sugestia domnului Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru, primarul Astrid Fodor propune Consiliului Local Sibiu în ședința din această lună, crearea unui abonament special pentru participanții la cel mai mare eveniment cultural al Sibiului.

“Prin crearea centrelor de închirieri Sibiu Bike City și proiecte finalizate sau în curs de amenajare de piste pentru biciclete, creăm infrastructura necesară unei deplasări prietenoase cu mediul în Sibiu. Prin inițiative precum acest abonament special, încercăm să încurajăm sibienii să utilizeze mai mult bicicleta, inclusiv în perioada Festivalului, când centrul orașului se umple și de spectatori, dar și de mașini.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Abonamentul FITS pe 2 roți va fi valabil 10 zile, în perioada de desfășurare a Festivalului, adică 23 iunie – 2 iulie și va avea un preț de 80 de lei, mai mic cu 20% decât un abonament obișnuit. Cei interesați pot achiziționa un astfel de abonament din aplicația PBSC în perioada  1 iunie – 2 iulie 2023. Posesorii vor putea utiliza nelimitatbicicletele în perioada celor 10 zile, în intervalul orar 06.00 – 24.00.

Precizăm însă că acest abonament nu este singura modalitate de a folosi bicicletele Sibiu Bike City. Dacă doriți să vă deplasați pe perioade mai scurte, va rămâne în continuare valabilă închirierea cu ora, precum și celelalte tipuri de abonamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.