Sibiu – Activităţi ale IJP Sibiu

0
200

Bărbat din Bazna, reținut

La data de 16 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Bazna, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea unei hotărâri judecătorești, amenințare și distrugere.

În fapt, în zilele de 15 și 16 martie a.c., bărbatul, împotriva căruia este emis un ordin de protecție, ar fi amenințat-o cu acte de violență, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa și i-ar fi distrus un telefon mobil.

Odată cu administrarea probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente pentru a dispune în consecință.

Cercetările sunt continuate la nivelul  Secției de Poliție Rurală Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

30 de sancțiuni contravenționale la regimul silvic

În perioada ianuarie – martie a.c., polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier si Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu au desfășurat mai multe acțiuni de monitorizare și control al transporturilor de material lemnos, pe raza UAT Cristian și UAT Gura Râului.

Printre neregulile constatate amintim efectuarea de mai multe transporturi în baza aceluiași aviz de însoțire, efectuarea de transport de material lemnos fără avize, precum și expedierea de material lemnos fără documente legale de proveniență.

În consecință, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 138.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 47,53 mc material lemnos în valoare de 9.517 lei (42,46 mc valoric și 5,07 mc faptic).

Acțiunile polițiștilor sibieni continuă în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.