SIBIU – Acțiuni ale IJP

0
89

Cercetat penal sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de distrugere

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 07,30, prin apel 112, polițiștii Secției Nr. 4 de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au fost solicitați să intervină în afara localității Sebeșu de Sus, pe Valea Moașei, unde o persoană a incendiat un autoturism.

La locul producerii incidentului, polițiștii au identificat un autoturism ars în totalitate, iar în urma discuțiilor purtate cu proprietarul autoturismului și martorii incidentului, au depistat și presupusul autor al faptei.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Veștem, care, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri spontane cu proprietarul mașinii, ar fi incendiat autoturismul.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, iar presupusul autor a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță.

La data de 24 mai a.c., față de tânărul în cauză, procurorul de caz a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile

Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Porumbacu de Jos.

Mandat european de arestare pus în aplicare

La data de 22 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o acțiune specifică pe linia depistării persoanelor care se sustrag punerii în aplicare a măsurilor dispuse de autoritățile judiciare.

Cu această ocazie, pe raza orașului Avrig, polițiștii de investigații criminale au depistat și prins un localnic în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare.

Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, respectiv tentativă la omor, fapte săvârșite pe teritoriul Spaniei.

Avrigeanul a fost prezentat Curții de Apel Alba Iulia, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 15 zile, în vederea confirmării mandatului.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 10,00, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism.

Cu această ocazie, s-a constatat că la volan se află un bărbat în vârstă de 57 de ani, din județul Mureș, care emana un puternic miros de alcool.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 19,30, pe strada Unirii din orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Slimnic, în timp ce conducea un ansamblu rutier format dintr-un autoturism și o remorcă neînmatriculată.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În seara aceleiași zile, în jurul orei 23,00, pe raza orașului Copșa Mică, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 30 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Tot fără a deține dreptul de a conduce a fost depistat la data de 23 mai a.c., în jurul orei 00,30, un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în orașul Dumbrăveni.

Bărbatul a condus un autoturism pe raza localității Laslea, iar pe numele său a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 335 aliniatul 1 din Codul Penal.

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 18,00, pe DJ 142G, în afara localității Valea Viilor, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 46 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 21,00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au depistat un conducător auto aflat sub influența alcoolului în timp ce se afla la volanul unui autoturism condus pe raza localității Racovița.

Bărbatul, localnic în vârstă de 41 de ani, a prezentat o alcoolemie în aerul expirat de 0,55 mg/l.

Astfel, polițiștii rutieri au demarat cercetarea penală a șoferului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 23 mai a.c., în jurul orei 23,00, pe DJ 107B, în afara localității Alămor, polițiștii rutieri au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de  26 de ani, domiciliat în satul Păuca, al cărui rezultat al testării alcoolscopice a fost de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 24 mai a.c., în jurul orei 11,00, în orașul Cisnădie, polițiștii au depistat un localnic în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. De asemenea, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, s-a deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 24 mai a.c., în jurul orei 17,45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe DJ 105G.

Întrucât rezultatul testării a fost de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele avrigeanului în vârstă de 32 de ani s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 24 mai a.c., în jurul orei 19,00, pe DJ 141B, în zona localității Biertan, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au depistat un localnic în vârstă de 29 de ani în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce este anulat.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

La aceleași dată și oră, dar în municipiul Mediaș, pe strada Baznei, un localnic în vârstă de 46 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism deși nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.