Sibiu – Acţiuni ale IJP

0
16

Medieșeni reținuți și cercetați pentru furt, respectiv distrugere

În cursul zilei de 26 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut doi medieșeni, cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit că, la data de 13 august  2020, în jurul orei 12,00, ar fi sustras portofelul unei femei din bagajul acesteia lăsat nesupravegheat pentru scurt timp, pe Aleea Buziaș. Prin infracțiunea de furt săvârșită astfel, s-a creat un prejudiciu de 1.200 de lei.

Un alt medieșean, în vârstă de 28 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, este bănuit că, în noaptea de 18 decembrie 2020, în jurul orei 00,15, ar fi incendiat un autoturism parcat pe strada Horea din municipiul Mediaș.

Cei doi presupuși autori au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Adolescent încarcerat

La data de 26 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Mediaș au reținut un minor în vârstă de 15 ani, domiciliat în comuna Bazna, cercetat penal pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat.

În fapt, minorul este bănuit că, în 24, respectiv 25 ianuarie, ar fi pătruns în două locuințe de pe raza localității de domiciliu de unde ar fi sustras mai multe telefoane mobile, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de 1.200 de lei.

La data de 26 ianuarie, polițiștii l-au reținut pe minor 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea și documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

A condus fără permis

La data de 26 ianuarie, în jurul orei 12,00, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține dreptul de a conduce.

Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here