Seceta prelungită blochează navigația navelor comerciale pe Dunăre

0
499

Seceta prelungită din această perioadă a avut ca efect scăderi accentuate ale cotelor apelor Dunării, fapt ce a determinat desfăşurarea cu dificultate a navigaţiei pe anumite sectoare ale fluviului.

Seceta din ultimele săptămâni a redus considerabil nivelul apei Dunării astfel că navele comerciale au mari probleme pe fluviu din cauza dunelor de nisip care s-au format.

În zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Giurgiu, navigaţia se desfăşoară cu dificultate pe următoarele sectoare :

  • Flv. 567 – 568 Dunăre – pescaj de trecere 2,10m, lăţime şenal 60m ;
  • Flv. 522 – 523 Dunăre – pescaj de trecere 2,10m, lăţime şenal 100m ;
  • Flv. 399 – 400 Dunăre – pescaj de trecere 2,50m, lăţime şenal 130m ;
  • Flv. 429 – 430 Dunăre – pescaj de trecere 2,50m, lăţime şenal 100m .

La punctul critic km.flv. 567 – 568 Zimnicea, navigaţia se desfăşoară cu restricţii în limita adâncimii la prag (2,10m), în funcţie de fluctuaţiile zilnice ale cotelor apelor Dunării. În acest punct critic se află draga refulantă 2969, asistată de un remorcher, pentru lucrări de dragare în scopul adâncirii şenalului.

În zona Zimnicea, toate navele sunt în mişcare amonte / aval şi trec unităţile peste praguri în limita pescajelor adecvate adâncimii. Navele care fac ţuguri, au pescaje adecvate pentru traversare praguri, se află în tranzit (nu aşteaptă la prag) şi desfac / refac convoaiele în locurile de ancorare.

Navele care au pescaje mai mari, fac alimbări de marfă la Turnu Măgurele, Svistov şi Zimnicea. În prezent tranzitează zona un număr de 12 convoaie, total nave cu unităţi – 67.

  • În zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Drobeta Turnu Severin sunt identificate următoarele puncte dificile:
  • Flv. 820 – 823 Dunăre – zona Salcia ;
  • Flv. 783 – 785 Dunăre – zona Bogdanu;
  • Flv. 759 – 761 Dunăre – zona Ostrov Dobrina;
  • Flv. 756 – 759 Dunăre – zona Pietrişul ;
  • Flv. 736 – 739 Dunăre – zona Linovo – Calafat ;
  • Flv. 676 – 678 Dunăre – zona Păpădia – Bechet.

Se fac  ţuguri de convoaie în zona cuprinsă între km.flv. 676 şi 677 – Bechet. Adâncimea la km.flv. 677 este de 2,20 – 2,30 m .

Nu sunt nave în staţionare la praguri în zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Galaţi.

În raza de jurisdictie a Capitaniei Zonale Tulcea navigaţia pe caile navigabile se desfăşoară fără probleme privind adâncimile minime.

Şenalul navigabil nu este blocat pe niciun sector al Dunării.

La această oră se află în manevre de trecere a zonei împingătorul RUSE cu 6 unităţi şi împingătorul YBBS cu 9 unităţi.

  • În zona de jurisdicţie a Căpităniei Zonale Constanţa, la punctul critic Cernavodă, la km.flv.292 nu sunt nave în aşteptare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.