Raluca Turcan, între sibieni: Sibiul vibrează în permanență și nu poți sta departede evenimentele speciale și oamenii dedicați!

0
116

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, s-a aflat în Sibiu la sfârșitul săptămânii și a
subliniat, încă o dată, oferta culturală de care are parte această zonă a țării.
„Carte, muzică și caritate, administrație și dezvoltare, tradiție și creatori
populari. Câteva zile în Sibiu înseamnă o imensă diversitate de activități
culturale. Salut eforturile și inițiativele autorităților locale și a instituțiilor și
ONG-urilor de profil în promovarea dezvoltării sustenabile, conservarea
tradițiilor și implicarea comunității în activitățile culturale.
Sibiul este un model de dezvoltare în privința sectoarelor culturale și creative și
îl recomand tuturor dezvoltatorilor de conținut cultural din țară”, transmite
ministrul.

Raluca Turca a participat alături de primarul Niculae Dancu la sărbătoarea
comunei Păuca, o localitate ce a reușit să atragă fonduri europene și
guvernamentale în valoare de peste 25 de milioane de euro.
„Păuca a devenit un model de dezvoltare sustenabilă, implementând investiții în
școală, grădiniță, drumuri, rețea de gaz și canalizare, tehnologii verzi și
digitalizare”, a transmis Turcan.

În Muzeul ASTRA, a participat la Târgul Creatorilor Populari din România și la
Festvialul ASTRA Rock.
„Muzeul ASTRA a organizat o nouă ediție a Târgului Creatorilor Populari din
România, unde meșteri și creatori populari din toată țara prezintă și promovează
patrimoniul cultural imaterial. Programul Tezaure Umane Vii, instituit de
UNESCO, recunoaște și evidențiază păstrătorii tradițiilor culturale și sunt
mândră că am fost alături de acești oameni, cât și de participanți, organizatori și
vizitatori.
Festivalul ASTRA Rock, organizat în Muzeul ASTRA, îmbină cultura
tradițională cu cea modernă, aducând împreună meșteri populari și artiști

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
FILIALA JUDEȚEANĂ SIBIU
Str. Gladiolelor nr. 15 bl. 2 parter, Sibiu

Web: https://pnlsibiu.ro/ , e-mail: office@pnlsibiu.ro, pnlsibiu@yahoo.com

rock naționali și internaționali. Ministerul Culturii susține această inițiativă care
contribuie la creșterea consumului cultural și la atragerea unui public variat. Am
participat și m-am bucurat de trupele care au urcat pe scena festivalului, alături
de mii de sibieni și turiști”, spune ministrul Culturii.
Tot în muzeul din Pădurea Dumbrăvii, Raluca Turcan a participat la Șezătoarea
din Avrig, la Casa Șimon.
„Îndemn fiecare vizitator al muzeului să poposească în acest spațiu magic. La
Muzeul Astra, aceste tradiții sunt păstrate, prețuite și transmise noilor generații,
prin oameni cu sufletul cald și deschis. Le felicit cu recunoștință pe doamna
Grancea Maria și pe fiecare dintre păstrătoarele tradițiilor, care reprezintă un
veritabil liant între generații.
Mulțumesc domnului primar Adrian David și celorlalți prezenți pentru
susținerea Șezătorii de la Avrig! Să păstrăm vii în sufletul și viața noastră aceste
tradiții, să le prețuim și să ne călăuzim pașii având mereu în gând convingerea
că numai împreună vom perpetua valorile românești și vom construi un viitor
luminos acestei ţări”, a spus ministrul Culturii.
Liderul PNL Sibiu a ajuns și la o nouă etapă a proiectului „Căsuța Galbenă –
Colț de Cultură prin Lectură”, care promovează educația prin lectură. „Căsuțele
Galbene, amplasate în diferite locuri, includ cărți pentru copii și adulți,
încurajând lectura și transmiterea acestui obicei generos. Căutați Căsuțele
Galbene pentru a descoperi cărțile cu care mulți dintre noi am crescut, dar și
titluri noi, răsfoiți-le și returnați-le, pentru a transmite mai departe îndemnul de a
crește prin lectură”, a mai spus Raluca Turcan.
Ministrul Culturii apreciază că Sibiul oferă o mare varietate de activități într-un
ritm susținut, pliate pe mai toate gusturile și toate vârstele. „Mă bucur de fiecare
dată când ajung aici și simt cum capăt energie pentru o nouă săptămână de
muncă”, a mai spus Raluca Turcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.