Astăzi, autorități și beneficiari ai Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia s-au întâlnit la Timișoara pentru a sărbători lansarea Campaniei de comunicare locală RegioStars. Cu sprijinul financiar nerambursabil al Uniunii Europene, Universitatea de Vest din Timișoara, Institutul de Minerit și Metalurgie din Bor (Republica Serbia), împreună cu Grupul Ecologic de Colaborare Nera Caraș-Severin și-au folosit expertiza de cercetare și educare pentru a oferi o soluție de reabilitare și protejare a mediului înconjurător în zona transfrontalieră româno-sârbă.
Evenimentul a dat startul activităților de comunicare susținute de Uniunea Europeană pentru proiectul RORS-337: „Rețea româno-sârbă pentru evaluarea și diseminarea impactului activităților de extracție a cuprului asupra calității apei în zona transfrontalieră”, cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.
Proiectul a participat la competiția RegioStars sub numele „Din mină în râuri. Gardienii apelor!” și a câștigat Premiul RegioStars 2023 la categoria „O Europă verde.” În competiție au participat 228 de proiecte cofinanțate de Uniunea Europeană.
La eveniment au participat Monika Hencsey, director pentru comunicare (Directoratul General pentru Politică Regională și Urbană al Comisiei Europene), E.S. Silvia Davidoiu, Ambasadorul României în Republica Serbia, prof. univ. dr. Enache Cosmin, prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Sanda Šimic, ministru adjunct (Ministerul Integrării Europene din Republica Serbia), Oana Cristea, șefa Autorității de Management pentru Programul Interreg IPA România-Serbia și Anca Lolescu, director executiv (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara).
RegioStars este o competiție dedicată celor mai bune proiecte finanțate de Uniunea Europeană care demonstrează impactul și incluziunea dezvoltării regionale, confirmând acțiunile pozitive realizate de echipele de proiect pentru a aduce schimbări valoroase în cadrul comunităților locale pe care le reprezintă, dar și pentru a inspira alte proiecte din toată Europa.
Informații suplimentare legate de cooperarea transfrontalieră dintre România și Serbia pot fi găsite accesând site-ul www.romania-serbia.net.