MĂSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECȚIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STĂRII DE ALERTĂ

0
120
  1. Se menține coordonarea operațională a serviciilor de ambulanță și a
    serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele
    județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, precum și a poliției locale de
    către Direcția generală de poliție a Municipiului București/inspectoratele județene
    de poliție.
  2. Se menține obligativitatea asigurării continuității activității centrelor
    rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale
    pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii
    vulnerabile și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajaților cu avizul
    direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București.
  3. Se menține obligația furnizorilor de servicii sociale de tip rezidențial de a-și
    organiza programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și
    cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea
    la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor
    de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile
    competente.
  4. Se menține obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor
    centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a
    Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și a centrelor
    județene/al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
  5. Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție
    în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele
    de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în
    condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
    interne.
  6. Se propune menținerea posibilității izolării și carantinării în condițiile art. 7,
    8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății
    publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și
    completările ulterioare.
  7. Se propune menținerea testării săptămânale, prin grija direcțiilor de
    sănătate publică, a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de
    specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de
    îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi
    adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
  8. Se consideră necesară menținerea interdicțiilor privind organizarea și
    desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de
    întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale,
    științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, cu excepția celor
    organizate și desfășurate potrivit punctelor 09-25.
  9. Se propune menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor
    sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau
    private.
  10. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive,
    constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe
    Pagina 2 din 10
    teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun
    al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății.
  11. Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori,
    numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului
    și al ministrului sănătății.
  12. În condițiile pct. 10, se permite desfășurarea de către sportivii profesioniști,
    legitimați și/sau de performanță a activităților de pregătire fizică în bazine
    acoperite sau aflate în aer liber, iar activitățile de pregătire fizică în spații închise
    sunt permise numai cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel
    încât să se asigure minimum 7 mp/persoană.
  13. Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor,
    studiourilor de producție de film și audiovizuală, a instituțiilor de spectacole şi/sau
    concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale
    în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al
    ministrului culturii și al ministrului sănătății.
  14. În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor,
    instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului
    până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în
    ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000
    de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a
    spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate
    este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă
    la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
  15. În condițiile pct. 13 organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul driveîn sunt permise la nivelul județelor/localităților unde incidența cumulată în ultimele
    14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, numai dacă
    ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de
    până la 3 persoane, iar organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor,
    concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt
    permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune,
    aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum şi cu purtarea
    măștii de protecție. Activitățile sunt interzise la nivelul județelor/localităților unde
    incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de
    locuitori.
  16. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective,
    se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor
    de protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al
    ministrului afacerilor interne.
  17. În condițiile pct. 16, pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu
    participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se
    desfășoară respectiva activitate, fiind interzisă participarea persoanelor care nu au
    domiciliul sau reședința în localitățile în care se desfășoară aceste activități.
  18. Se propune menținerea interdicției activităților recreative și sportive
    desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel
    mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al
    ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul
    mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
  19. Este permisă desfășurarea activităților de prevenire și combatere a pestei
    porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de
    persoane.
    Pagina 3 din 10
  20. Se propune menținerea interdicției organizării de evenimente private (nunţi,
    botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea,
    saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de
    evenimente.
  21. Se propune menținerea organizării de cursuri de instruire și workshop-uri
    pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri
    europene, cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior și
    de maximum 50 de persoane în exterior și cu respectarea normelor de sănătate
    publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății.
  22. Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice
    instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii și siguranței publice,
    în aer liber, doar sub supravegherea unui medic epidemiolog.
  23. Se propune menținerea organizării și desfășurării activităților specifice din
    domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare
    acreditate în România, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp
    pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de protecție sanitară.
  24. Se propune menținerea organizării de mitinguri şi demonstraţii cu un număr
    de participanţi de maximum 100 de persoane şi cu respectarea următoarelor
    măsuri:
    a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către
    toți participanții;
    b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în
    spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;
    c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și
    asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană acolo unde este posibil;
    d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe
    perioada desfășurării mitingului sau a demonstraţiei;
    e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea
    contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
  25. Se propune menținerea interdicției de circulație în interiorul localităților
    pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu
    aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
  26. Se propune menținerea interdicției de circulație în toate localitățile, pentru
    toate persoanele, în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22
    00-05
    00, cu
    următoarele excepții motivate de:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi
    locul/locurile de desfășurare a activității profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici
    realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
    c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau
    efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum
    ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de
    persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a
    călătoriei;
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului,
    asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui
    membru de familie.
  27. La verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. 26
    lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
    abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o
    declaraţie pe propria răspundere.
    Pagina 4 din 10
  28. La verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. 26
    lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor
    abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
  29. Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la pct. 27 și 28, trebuie să
    cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului
    activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.
  30. Se propune menținerea interdicției intrării pe teritoriul României, prin
    punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu
    următoarele excepții:
    a) membri de familie ai cetăţenilor români;
    b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene
    sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în
    România;
    c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un
    document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document
    echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii
    Europene;
    d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis
    de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în
    domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, transportatorii şi alte
    categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de
    transporturi necesare;
    e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor
    internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni
    permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate
    asigura ajutor umanitar;
    f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei
    consulare;
    g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
    h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive
    umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr.
    604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire
    a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de
    examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre
    statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid,
    precum şi persoane returnate în baza acordurilor de readmisie;
    i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
    j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este
    necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau
    desfăşurată în străinătate;
    k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri, personal
    navigant maritim şi fluvial;
    l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii
    sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
    m) membrii echipelor de filmare a producţiilor cinematografice sau
    audiovizuale, personalul tehnic şi artistic care participă la evenimentele culturale
    care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relaţii contractuale dovedite
    sau a unor documente justificative.
  31. În absența unor reglementări contrare la nivel național, măsura stabilită la
    pct. 30 nu se mai aplică cetățenilor străini și apatrizilor originari din sau rezidenți
    Pagina 5 din 10
    în state terțe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricțiilor
    temporare asupra călătoriilor neesențiale către Uniunea Europeană.
  32. Se poate institui carantina zonală în condițiile art. 7 şi 12 din Legea nr.
    136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situaţii de
    risc epidemiologic şi biologic, republicată cu modificările și completările ulterioare.
  33. Se propune menținerea competenței Comitetului Național pentru Situații de
    Urgență de a adopta măsuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii
    economici din aviație spre și dinspre țările cu risc epidemiologic ridicat, care au fost
    stabilite prin hotărâre a Comitetul Național pentru Situații de Urgență la propunerea
    Institutul Național de Sănătate Publică.
  34. Sunt exceptate de la prevederile pct. 33 următoarele categorii de zboruri:
    a) efectuate cu aeronave de stat;
    b) de transport marfă și/sau corespondență;
    c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
    d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la
    solicitarea unei autorități publice din România;
    e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea
    operatorilor economici stabiliți în România;
    f) aterizări tehnice necomerciale;
    g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
    h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
    i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
    conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
    pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni
    străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile
    Române și al autorității competente din statul de destinație;
    j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
    conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
    din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul
    Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor
    Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
    k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în
    conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter),
    pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3
    la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) în temeiul
    Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării
    sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale – C(2020)
    1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România,
    cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din
    statul de destinație.
  35. Se propune menținerea interdicției efectuării transportului rutier de
    persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate,
    potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile și/sau
    pelerinajele religioase către locurile unde se desfășoară aceste activități.
  36. Se propune menținerea închiderii temporare, totale sau parțiale, a
    următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
    37.1 la frontiera româno-ungară: Carei, județul Satu Mare.
    37.2 la frontiera româno-bulgară:
    a) Lipnița, județul Constanța;
    b) Dobromir, județul Constanța;
    c) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă).
    Pagina 6 din 10
    37.3 la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul
    Botoșani;
    37.4 la frontiera româno-sârbă:
    a) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
    b) Vălcani, județul Timiș;
    c) Stamora-Moravița, județul Timiș – feroviar (cu excepția traficului de
    marfă);
    d) Lunga, județul Timiș;
    e) Foeni, județul Timiș.
  37. Se propune menținerea desfășurării programului cu publicul a operatorilor
    economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al
    produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul
    restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, fără a depăși 50% din
    capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 06
    00-22
    00
    , în
    județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai
    mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea
    maximă a spațiului și în intervalul orar 0600-22
    00
    , dacă incidența cumulată în
    ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică
    sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000
    de locuitori.
  38. Se propune menținerea desfășurării activității restaurantelor și a cafenelelor
    din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, fără a depăși 50%
    din capacitatea maximă a spațiului şi doar în intervalul orar 0600-22
    00
    , în
    județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai
    mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea
    maximă a spațiului și doar în intervalul orar 0600-22
    00 dacă incidența cumulată în
    ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică
    sau egală cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor
    unități în județele/localitățile unde este depășită incidența de 3/1.000 de locuitori
    în ultimele 14 zile.
  39. Măsurile prevăzute la pct. 37 şi 38 se aplică şi operatorilor economici care
    desfăşoară activităţi în spaţiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care
    sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul
    temporar sau permanent.
  40. În situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la pct. 38 și
    39 este restricționată sau închisă, se permit prepararea hranei și comercializarea
    produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în
    spațiile respective.
  41. Operatorii economici prevăzuți la pct. 37 și 38 vor respecta obligațiile
    stabilite prin ordin al ministrului sănătății şi al ministrului economiei,
    antreprenoriatului şi turismului.
  42. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor
    alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în
    exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 39, cu
    asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6
    persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de
    protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului
    economiei, antreprenoriatului şi turismului și al președintelui Autorității Naționale
    Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
  43. Se propune menținerea interdicției de desfășurare a activității în baruri,
    cluburi și discoteci.
    Pagina 7 din 10
  44. Se propune ca operatorii economici care desfăşoară activităţi de
    comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private,
    să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 0500-21
    00
    .
  45. Prin excepţie de la prevederile pct. 44, în intervalul orar 21
    00-05
    00, operatorii
    economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare
    la domiciliu.
  46. Prin excepţie de la prevederile pct. 44, în intervalul orar 21
    00-0500
    , unităţile
    farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu,
    precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care
    utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul
    conducătorului auto și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care
    utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, îşi pot
    desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de
    protecţie sanitară.
  47. În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți
    operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri,
    precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor.
  48. Se propune ca transportul aerian să se desfășoare în continuare cu
    respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor
    comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și
    protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduită
    pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și
    privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării
    pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, în
    condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii,
    ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
  49. Se propune ca transportul feroviar să se desfășoare în continuare cu
    respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor
    comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor
    de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau
    punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și
    modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul
    operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și
    pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce
    activează în domeniul transportului feroviar, în condițiile stabilite prin ordin comun
    al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului
    afacerilor interne.
  50. Se propune ca transportul rutier să se desfășoare în continuare cu
    respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor
    de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de
    transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de
    conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la
    informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
    și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, în condițiile stabilite
    prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății
    și al ministrului afacerilor interne.
  51. Se propune ca transportul naval să se desfășoare în continuare cu
    respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de
    transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport
    persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de
    conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la
    Pagina 8 din 10
    informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor
    și personalului ce activează în domeniul transportului naval, în condițiile stabilite
    prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor,
    ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.
  52. Se propune ca transportul intern și internațional de mărfuri și persoane să
    se desfășoare în continuare, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului
    transporturilor și infrastructurii, ministrului sănătății și al ministrului afacerilor
    interne.
  53. Se menține suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în
    spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de
    jocuri.
  54. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul
    jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a
    spațiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14
    zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din
    capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a
    cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000
    de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
  55. Se propune menținerea obligației pentru instituțiile și autoritățile publice,
    operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să
    asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și
    dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru
    vizitatori, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al
    ministrului afacerilor interne.
  56. Se menține obligația ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și
    unităților sanitare non-COVID, să se desfășoare numai în condițiile stabilite prin
    ordinul ministrului sănătății.
  57. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
    jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum
    și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta
    normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei,
    antreprenoriatului şi turismului și al ministrului sănătății, în baza căruia își pot
    desfășura activitatea.
  58. Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au
    obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre
    a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport
    tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României
    sau a comitetului județean/al municipiului București pentru situații de urgență.
    Măsurile se stabilesc pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o
    răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al
    persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
  59. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
    administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau sălilor de
    sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al
    ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
  60. Se menține obligația operatorilor economici care desfășoară activități de
    tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul
    ministrului sănătății.
  61. Se propune limitarea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul
    structurilor de primire turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din
    Pagina 9 din 10
    Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfășurarea activității
    de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, la cel mult 70%
    din capacitatea maximă a acestora, dispuse în următoarele localități/zone în care
    se practică schiul sau alte sporturi de iarnă:
    61.1. Azuga, Bușteni și Sinaia din județul Prahova;
    61.2. Băile Tușnad, Borsec, Băile Homorod, Harghita-Băi din județul
    Harghita;
    61.3. Borșa și Cavnic din județul Maramureș;
    61.4. Poiana Brașov, Predeal și Bran din județul Brașov;
    61.5. Sovata din județul Mureș;
    61.6. Vatra Dornei din județul Suceava;
    61.7. Voineasa din județul Vâlcea;
    61.8. Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din județul CarașSeverin;
    61.9. Arieșeni din județul Alba;
    61.10. Durău din județul Neamț;
    61.11. Novaci-Rânca din județul Gorj;
    61.12. Păltiniș din județul Sibiu;
    61.13. Stâna de Vale din județul Bihor;
    61.14. Straja din județul Hunedoara.
  62. Se menține obligația ca activitatea în creșe și after-school-uri, să se
    desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului
    educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății.
  63. Se menține permiterea în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ a
    activităților didactice și a altor activități specifice precum și organizarea și
    desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile
    respectării măsurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educației
    și al ministrului sănătății.
  64. Se propune ca la apariția a 3 cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 într-un
    interval de 7 zile consecutive, în spațiile destinate cazării elevilor sau studenților
    să fie instituită măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru
    elevii/studenții care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locație se
    asigură, de către unitatea de învățământ responsabilă, cazarea în condiții de
    carantină, precum și măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităților de
    bază.
  65. Se propune menținerea suspendării activității târgurilor, bâlciurilor şi a
    talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004
    privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice.
  66. În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, activitatea piețelor
    agroalimentare, inclusiv a celor volante, se desfășoară în condițiile stabilite prin
    ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al
    ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului
    muncii și protecției sociale.
  67. În vederea limitării răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2, utilizarea pârtiilor
    și/sau a traseelor de schi pentru agrement, precum și organizarea și desfășurarea
    activității operatorilor economici care le exploatează/întrețin se fac în condițiile
    stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului,
    al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului sănătății
    și al ministrului muncii și protecției sociale.
    Pagina 10 din 10
  68. Se propune menținerea obligației de organizare a programului de lucru în
    regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru toți angajatorii la care specificul
    activității permite această desfășurare a muncii.
  69. În vederea evitării aglomerării transportului public, în situaţia în care nu se
    poate desfăşura activitatea în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, se
    propune menținerea obligaţiei de organizare a programului de lucru de către
    angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale,
    indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome,
    societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este
    deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu
    un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât personalul să fie împărţit în
    grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin
    o oră.
  70. Constatarea încadrării în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe
    ultimele 14 zile în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta
    hotărâre se realizează în maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotărâre a
    comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă pe baza
    analizelor prezentate de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a
    municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând
    a fi reevaluate la finalul acesteia.
  71. Direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti,
    calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competență, incidența
    cumulată a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezintă comitetului judeţean/al
    municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, analiza rezultată în cel mult 24
    de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
  72. Calculul zilnic prevăzut la pct. 70 se realizează prin raportare la cifra
    reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de
    referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii
    de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor
    de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale
    judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 1600. Cifra comunicată de către
    Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin
    structurile teritoriale judeţene este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă
    de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.