Maia Sandu este noul prim ministru al Republicii Moldova

0
520

Maia Sandu, actualmente Ministrul în exercițiu al educației din Republica Moldova, a fost desemnată joi, prim-ministru din partea Partidului Liberal Democrat.

Anunțul privind desemnarea Maiei Sandu în funcția de prim ministru a fost făcut de liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.

Desemnarea noului prim ministru al Republicii Moldova vine după ce joi, liderii partidelor PL, PLDM și PD au semnat un acord de guvernare.

În vârstă de 43 de ani, Maia Sandu a absolvit în 1994 Facultatea de management din cadrul Academiei de Studii Economice din Chișinău, iar din 1995 până în 1998 a făcut studii în relații internaționale la Academia de Administrație Publică a Republicii Moldova.

În 2010 a urmat un masterat în administrație publică la Harvard Kennedy School of Government, din Cambridge, SUA. Între 2010 și 2012, a activat în calitate de consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale, iar din iulie 2012 până în prezent este ministru al educației.

Maia Sandu are o imagine bună la Chișinău, ea nefiind percepută ca făcând parte din clanurile politico-financiare. Maia Sandu a reclamat în repetate rânduri starea de captivitate a statului și a blamat corupția la nivel înalt.

MAE salută constituirea coaliției de guvernare în Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea, astăzi, 23 iulie 2015, la Chișinău, de către Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal, a Acordului de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană.

Acordul pune bazele unei majorități pro-europene, în consens cu așteptările cetățenilor, așa cum au fost acestea exprimate prin votul pro-european din 30 noiembrie 2014 şi reconfirmate de rezultatele alegerilor locale din iunie 2015.

“Îmi exprim speranța că viitorul Guvern, format pe acest fundament pro-european, va avea un program de acțiune ambițios și cuprinzător, îndreptat spre continuarea în ritm susținut a parcursului european al Republicii Moldova, spre aprofundarea reformelor și consolidarea stabilității macroeconomice. Mă bucur că mesajele în acest sens transmise constant în ultima perioadă, inclusiv cu ocazia vizitei mele la Chişinău din iunie, au fost înţelese”, a declarat Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe.

Postul de prim ministru al Republicii Moldova a rămas vacant după ce pe 12 iunie 2015, Chiril Gaburici a demisionat după ce s-a aflat că și-a falsificat diploma de BAC, iar procuratura de la Chișinău i-a deschis dosar penal.

Ministrul Educaţiei Maia Sandu a prezentat în Parlamentul de la Chișinău,  CV-ul premierului Gaburici.

Ministrul Educaţiei a recunoscut că Gaburici nu are diplomă de Bac, însă aceasta nici nu era necesară pentru înscrierea la universitate în perioada respectivă.

“Dnul Chiril Gaburici a participat la sesiunea de bacalaureat 1995, a promovat 3 examene, iar la ultimele 2 nu s-a prezentat”, declara Maia Sandu pe 20 marie 2015 în Parlamentul Republicii Moldova.

Propunerea alianței de guvernare de la Chișinău cu privire la noul prim ministru va fi înaintată Președintelui Republicii Moldova. Dacă președintele Nicolae Timofti va accepta propunerea, Maia Sandu are la dispoziție 15 zile să formeze noul cabinet și să meargă în Parlament pentru votul de învestitură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.