Magistraţii sibieni resping redeschiderea dosarului lui Ioan Clămparu

0
642

Tribunalul Sibiu a respins cererea lui Ioan Clămparu, cunoscut drept “Cap de Porc”,  de redeschidere a procesului penal în care a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism.Ioan Clamparu, unul dintre cei mai de temut și căutați infractori romani după 89, a fost extrădat în România anul acesta, după ce a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în Spania.Clămparu a cerut, pe 2 iunie, Tribunalului Sibiu redeschiderea procesului penal în care a fost judecat şi condamnat în lipsă la 13 ani de închisoare.Sentinţa dată de instanţă sibiană nu este însă definitivă, ci poate fi atacată cu apel de Ioan Clămparu în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit mediafax.ro.Conform unor surse judiciare, Ioan Clămparu a contestat la Curtea de Apel Bacău pedeapsa de 20 de ani de închisoare primită de la magistraţii spanioli. Însă, pe 25 iunie instanţa din Bacău şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.Primul termen al procesului având ca obiect contestaţia la executare se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti pe 20 iulie.Ioan Clămparu, considerat a fi unul din cei mai periculoşi lideri interlopi, a fost extrădat în România, pe 17 aprilie, de autorităţile spaniole, după condamnarea definitivă, în Spania, la 20 de ani de închisoare, urmând să execute şi pedeapsa de 13 ani de închisoare dispusă în 2011, de instanţa supremă.Surse din Poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că anul trecut, în perioada octombrie- noiembrie, autorităţile române au trimis în Spania toată documentaţia necesară extrădării lui Ioan Clămparu, zis “Cap de porc”, solicitând autorităţilor de la Madrid să anunţe Poliţia Română cu privire la data la care acesta poate fi escortat în România.Ioan Clămparu a fost condamnat, în Spania, la 30 de ani de închisoare pentru proxenetism – pedeapsa maximă solicitată de procurori – de o instanţă din Madrid, însă acesta a atacat decizia şi a obţinut o pedeapsă cu zece ani mai mică, el având o condamnare şi în România, pentru fapte similare, de 13 ani de detenţie. Clămparu a fost condamnat pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii.Liderul interlop a fost adus din Spania cu o cursă de linie, cu o escortă formată din patru persoane, în condiţiile în care, în mod uzual, în escortă sunt două persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.