ISU Sibiu – 98 misiuni în ultimele 24 de ore

0
124

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns în ultimele 24 de ore,unui număr de peste95de solicitări venite pe numărul de urgență 112, dintre care amintim:

  • 75  de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave;
  • 3 incendii (două incendii la gospodării cetățenești și un incendiu autoturism) produse în localitățile Șura Mică, Jina și Sibiu, astfel:
  • În cursul zilei de ieri, în jurul orei 17:00, pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență în Șura Mică, pentru stingerea unui incendiu la o anexă gospodărească, cu risc de propagare la întreaga locuință. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la camera centralei termice, acesta propagându-se și la acoperișul anexei. Pompierii au reușit la limiteze incendiul, astfel acesta nu s-a extins la întreaga locuință. În urma incendiului, care a fost cauzat de un scurtcircuit produs la un cablu electric neizolat corespunzător din camera centralei, au ars în totalitate camera centralei termice și acoperișul acesteia pe o suprafața de aproximativ 15 mp. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
  • În această dimineață în jurul orei 05:00, un apel pe numărul unic de urgență 112, solicita intervenția pompierilor în localitatea Jina, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. Pompierii s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere, o cisterna cu apă, o autospecială de intervenție și comandă și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unor anexe gospodărești, existând risc de propagare la casa de locuit și alte anexe învecinate. Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, reușind să salveze casa și anexele învecinate. În urma incendiului a ars acoperișul anexelor pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp, încăperile fiind afectate de incendiu în totalitate. De asemenea a ars și acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 30 mp, iar acoperișul unei anexe învecinate a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 10 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic defect (frigider). Din fericire nu au fost înregistrate victime.
  • În jurul orei 07:30 pe strada Cristian în municipiul Sibiu a izbucnit un incendiu la un autoturism. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul se manifesta cu ardere mocnită la compartimentul motor. Acesta a fost lichidat prompt, fără a se extinde la întregul autoturism. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit produs la un cablu al compartimentului motor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.