Infracțiuni la regimul rutier

0
64

La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 21.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Frigoriferului de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Alba.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 21.00, în orașul Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Șaroș pe Târnave.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul tânărului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.

Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 00.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Gușteriței de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Cisnădie.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul  fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.