Infracțiuni contra patrimoniului, persoane reținute

0
10

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi bărbați, în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, din mun. Sibiu, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cei doi sibieni sunt bănuiți că, în noaptea de 9/10 aprilie a.c., ar fi pătruns prin efracție în sediul unei societăți din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras aparatură electronică și un card bancar. Valoarea prejudiciului creat prin presupusa activitate infracțională este de 5.516 lei. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor doi bărbați pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

  •  

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 30 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat. Bărbatul este bănuit că, în perioada 11 – 16 aprilie a.c., ar fi pătruns prin efracție în două imobile din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Prejudiciul înregistrat prin presupusa activitate infracțională este de 9.500 de lei. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.