Hoate arestate preventiv

0
763

Cele doua femei care la mijlocul saptamanii au patruns sub varii motive in locuinta unor sibience si le-au lasat fara tot aurul din casa au fost arestate preventiv. Acestea vor sta dupa gratii cel putin 30 de zile, timp in care politistii sibieni vor documenta intreaga activitate infractionala a acestora.

Judecatorii au decis arestarea preventiva in cazul celor doua femei cu varste 28 si 41 de ani din Braila si Galati acuzate ca s-au dat drept angajate ale Primariei care, in colaborare cu reprezentantii unui lant de hipermarketuri ofereau chipurile gratuit sibienilor produse de curatenie si igiena personala. In fapt, in timp ce una din femei tinea victimele de vorba, cealalta fura din casele oamenilor tot ce prindea in mana.

Aventura hoatelor despre care exista informatii ca ar fi pagubit persoane din mai multe judete s-a incheiat la Sibiu la mijlocul acestei saptamani dupa ce au dat o ultima lovitura. Mai exact au batut la usa unor sibience, una din femei a fost invitata in casa acestora si, in timp ce aceasta le prezenta “ofertele” cealalta s-a furisat in locuinta si a furat aur in valoare de 4 mii de lei. Cand si-au dat seama ca au ramas fara bijuterii femeile au anuntat politia. Oamenilor legii le-a luat doar cateva ore sa puna mana pe infractoare. Acestea vor sta dupa gratii initial 30 de zile, timp in care politistii sibieni vor documenta intreaga activitate infractionala a hoatelor. Ulterior vor fi trimise in judecata pentru a-si primi pedeapsa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.