Functia de director nu este pentru oricine!

0
367

Examenul scris pentru posturile de directori si directori adjunci in unitatile de invatamant din Sibiu le-a cam dat batai de cap candidatilor. Doar 167 dintre cei care au concurat au reusit sa obtina nota de trecere. Cel mai dificil va fi in unitatile de invatamant unde a candidat o singura persoana si aceea a picat examenul.

Pentru examenul de directori si directori adjuncti pentru unitatile de invatamant din judetul nostru si-au depus candidatura 180 de persoane. Multe dintre acestea si-au depus mai multe dosare de candidatura, pentru mai multe posturi sau mai multe unitati de invatamant. Din cei prezenti la examen mai putin de 170 au reusit sa ia nota de trecere.

Mai sunt in curs de evaluare 8 lucrari apartinand candidatilor din Laslea, Iacobeni, Rosia, Slimnic si Hoghilag. Si asta pentru ca din aceste localitati nu s-au prezentat pentru a face parte din comisie decat reprezentantii unitatilor scolare nu si cei ai primariilor sau Consiliilor Locale. Lucrarile s-au dat, au fost corectate in prezenta a doi martori iar reprezentantii comunitatilor care au lipsit au fost chemati la inspectoratul scolar pentru a evalua lucrarile si a le nota.

Au fost insa si situatii in care pentru un post de director de gradinita spre exemplu, a candidat o singura persoana iar aceea nu a reusit sa promoveze. In astfel de situatii se va face un consiliu format din cadrele didactice ale unitatii respective care vor desemna un nou director. Cel mai probabil acest lucru se va intampla undeva in luna decembrie cand va inceta mandatul actualilor director. Pana atunci candidatii la functiile de directori si directori adjuncti mai au de trecut inca doua probe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.