Deputații au respins cererea lui Iohannis de re-examinare a Codului Silvic

0
435

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui României, Klaus Iohannis privind legea Codului Silvic.Deputații, la fel ca și senatorii, au respins cererea lui Iohannis și au adoptat în forma inițială, Codul Silvic.Cu 218 voturi “pentru”, 11 “abţineri” şi 95 “împotrivă”, deputații au adoptat legea în forma iniţială.La dezbateri, reprezentanţii liberalilor au propus retrimiterea la comisie a reexaminării codului silvic, pe motive procedurale, pentru că nu au fost lăsaţi să depună amendamente în Comisiile juridică, de agricultură şi de mediu, conform regulamentului.Solicitarea PNL a fost respinsă, însă, vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica a spus că regulamentul prevede, că dacă este votată în comisii respingerea cererii de reexaminare, aşa cum s-a întâmplat, nu se mai depun amendamente.Deputaţii PNL au cerut adoptarea cererii de reexamniare a preşedintelui Iohannis la Codul Silvic, iar UDMR şi PSD au susţinut legea în forma adoptată iniţial.Deputatul PSD Doina Pană, unul dintre iniţiatorii Codului Silvic, a spus că pădurea nu este o marfă şi prevederile legate de limita de 30% impusă achiziţionării de masă lemnoasă este absolute benefică şi legală, în concordanţă cu Constituţia şi reglementările UE.Ea a susţinut prevederea privind obligativitatea întocmirii amenenajamentelor silvice pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10%, arătând că sunt peste 500.000 de hectare fără amenajament.Printre articolele prevăzute şi care au stârnit dispute sunt şi cele potrivit cărora un operator economic/grup de operatori economici nu poate achiziţiona/procesa mai mult de 30% din volumul dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, stabilit ca medie a ultimilor 3 ani, în baza actelor de punere în valoare autorizate la exploatare şi exploatate la nivel naţional, indiferent de forma de proprietate.Alte prevederi adoptate se referă la instituirea obligativităţii întocmirii amenajamentelor silvice pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10%.Iohannis a retrimis, în 23 martie, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.Iohannis a precizat că motivul retrimiterii legii pentru modificarea şi completarea Codului Silvic la Parlament se referă la faptul că ”unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator”.Klaus Iohannis are acum două opțiuni, fie să promulge legea fie să o conteste la Curtea Constituțională. Tot azi, Guvernul Ponta a adoptat ordonanța de urgență care interzice până la 31 august 2015, exportul de masă lemnoasă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.