Colțul de lectură

0
202

Asociația ACT Sibiu a ajuns la ultima întâlnire cu lectura, în cadrul proiectului ,,Colțul de lectură”. Miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 16,00, se va desfășura ultimul eveniment din cadrul acestui program, la Căminul de Bătrâni pentru Persoane Vârstnice Sibiu, de pe strada George Coșbuc. nr. 20.  Această acțiune este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Scopul acestui proiect este îmbunătățirea vieții seniorilor, pentru a anula sentimentul de inutilitate și de singurătate care-i cuprinde într-un spațiu în care nu mai au pe nimeni din familie. 

De asemenea, voluntari de toate vârstele, o dată la două săptămâni, au citit  persoanelor vârstnice cărți care abordează diferite genuri literare, de la poezii, povești, nuvele, la romane. Mai mult de atât, aceștia povestesc, discută, interacționează cu cei de aici.

Organizatorul proiectului este Asociația ACT Sibiu, care și-a propus elaborarea și implementarea de proiecte culturale, sociale, educaţionale, jurnalistice, literare, gastronomice, sportive, meșteșugărești sau artistice. Asociația a fost înființată în septembrie 2017. O parte din echipa Asociaţiei ACT Sibiu a derulat, în anii trecuți, o serie de proiecte, printre care amintim: ,,Sibiu Iudeo Memoria”, ,,Reţete din bucătăria evreiască”, ,,Să mâncăm sănătos zi de zi”, incluse pe Agenda Culturală a Primăriei Muncipiului Sibiu în 2017, Oameni, ziduri și povești – cartierul evreiesc din Sibiu / People, walls and stories – Jewish life in Sibiu, inclus pe Agenda Comunității a Primăriei Sibiu 2019, primele patru ediţii ale proiectului ,,Teatru la sat”, în 2016, 2017, 2018 și 2019, și ,,Produc. Savurez. Mănânc” în 2019, acestea fiind finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.