Cinci candidați pentru funcția de rector al ULBS

0
218
image description

Cinci cadre universitare s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcției de rector al Universități ”Lucian Blaga” din Sibiu, pentru un mandat de patru ani (2020-2024). La finalul perioadei de înscriere, cei cinci care și-au depus dosarele de candidatură, în ordinea depunerii acestora la Registratura ULBS, sunt: prof. univ. dr. Daniela Preda, directorul Departamentului de Relații Internaționale și Programe Comunitare, prof. univ. dr. Liviu Mihăescu (Facultatea de Științe Economice), prof.univ.dr.habil. Ioan Marian Ţiplic, prorector Programe Academice, prof. univ. dr. Livia Ilie, prorector Strategie Organizaţionalăşi Financiară și prof. univ. dr. Sorin Radu, decanul Facultății de Științe Socio Umane.

Conform calendarului alegerilor, în 16 ianuarie vor fi verificate dosarele celor cinci candidați, iar în 17 ianuarie pot fi depuse contestații. Validarea candidaților va fi făcută de Senat în 23 ianuarie, iar în intervalul 27 ianuarie – 1 februarie este programată campania electorală. În 4 februarie este programat primul tur de scrutin, iar în 6 februarie, turul al doilea, pentru ca o zi mai târziu, Senatul ULBS să valideze alegerea noului rector al universității.

După trecerea tuturor etapelor procedurale, proiectele de management ale celor cinci candidați vor fi postate pe site-ul universității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.