Bărbat monitorizat electronic, cercetat penal pentru violență în familie

0
11

La data de 7 mai a.c., o femeie în vârstă de 33 de ani, din Tălmaciu, a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu cu privire la faptul că, în cursul zilei de 6 mai a.c., în timp ce se afla la domiciliu, ar fi fost lovită cu palma peste față și amenințată cu moartea de către concubinul acesteia, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din aceeași localitate.

În urma evaluării efectuate privind riscurile la  adresa integrității fizice a femeii polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de victimă la o distanță mai mică de 100 de metri.

Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.