Baconschi: Mi s-au cerut 100.000 de euro pentru un loc eligibil pe listele PMP

0
736

Teodor Baconschi a scris pe pagina sa de facebook că i-au fost cerut 100.000 de euro pentru un loc eligibil în Partidul Mișcarea Populară, pe listele de la europarlamentare.

Fostul Ministru de Externe și Ambasador al României la Paris, Teodor Baconschi face acuzații extrem de grave la adresa partidului Elenei Udrea și al lui Băsescu.

Baconschi a dezvăluit într-o postare pe pagina sa de facebook că i s-au cerut 100.000 de euro ca să prindă un loc bun pe lista de europarlamentare.

Precizări pentru cei care susţin că intelectualii angajaţi politic “abandonează lupta prea uşor”. Organizaţia mea, PMP sector 1, construită şi ea de la zero, a obţinut, la europarlamentare, cel mai bun scor pe ţară (14 %, faţă de media naţională de 6,2). Mi-am dorit să câştig un mandat de eurodeputat, fiind convins că experienţa şi CV-ul meu m-ar ajută să reprezint eficient şi onorabil România. Nu a fost să fie: plasat pe locul trei (pentru că primele două locuri au fost practic rezervate prin dictat), am ratat şi acest obiectiv. Dar nu am abandonat lupta ! Am candidat pe un post de vicepreşedinte al PMP (adică pe funcţia deţinută din august 2013) dar nici aici n-a mers: a câştigat dl Vlaston, adus de mine, cu mari rugăminţi, la PMP sector 1, care a fost sunat la telefon de dna Udrea pentru a candida (deşi 90 % dintre participanţii la congres nu ştiau cine e). În acest rezumat nu intră mii de detalii: lovituri interne, nedreptăţi, abuzuri, umilinţe. Nu intră nici tensiunile din PMP, după ce Florin Popescu ieşise – la un prim scrutin intern – cap de listă, sau pentru cei 100. 000 de euro care mi-au fost ceruţi, cu scandaluri şi insulte, pentru a fi “tolerat” pe locul 3 (considerat eligibil): evident, nu aveam de unde să “scot” o asemenea suma… Nu intră nici sutele de mii de înjurături primite de la cetăţenii care, pe bună dreptate iritaţi, m-au judecat “la pachet” cu toată “clasa politică”, dominată, cum ştim, de figuri agramate şi/sau interlope. Pot spune că am dus “lupta cea bună” cu o energie considerabilă. Mi-am sacrificat trei ani de viaţă cu speranţele pe care cititorii de bună credinţă ai acestor precizări le împărtăşeau, alături de mine. Ştiu şi admit că am făcut şi greşeli: greşeli de începător, greşeli de idealist, greşeli de orgoliu rănit. Îmi cer scuze pentru aceste omeneşti imperfecţiuni. Nu vreau să acuz pe nimeni. “Aşa a fost să fie” în circumstanţele istorice prezente”, a scris  Baconschi pe facebook.

După două ore, Ambasadorul care l-a scos președinte pe Băsescu, la Paris, a revenit cu o precizare în care spune că a fost înțeles greșit cu privire la suma de bani cerută și că era vorba de a aduce sponsorizare în cuantum de 100.000 de euro pentru PMP: Repet ceea ce am declarat adineori la Hotnews, că să curmăm speculaţiile de tip “scandal du iz de corupţie în PMP”. Li s-a cerut candidaţilor să obţină sponsorizări legale pentru a finanţa campania, nu să vină cu geantă la cineva. Orice altă “interpretare” a spuselor mele e scoasă din context în mod abuziv.

Teodor Baconschi a demisionat recent din PMP după ce a ratat și Parlamentul European dar și funcția de vicepreședinte în PMP.

Tot azi, Adrian Papahagi a demisionat din Partidul Mişcarea Populară şi a postat un mesaj dur la adresa Elenei Udrea despre care a scris pe pagina lui de facebook că aceasta este “un produs periculos al noii generaţii de politicieni”.

 

 

www.exclusivnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.