ARGEŞ – GRUPARE DE TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ

0
134

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de mare risc și droguri de risc.

În ziua de 11 martie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au efectuat 4 percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și droguri de risc.

Din cercetări a reieșit că gruparea, alcătuită din 3 membri, ar fi comercializat pe raza județului Argeș droguri de mare risc – amfetamină, precum și cannabis, în special tinerilor.

În urma percheziţiilor au fost descoperite și ridicate o instalație artizanală indoor prevăzută cu 2 ventilatoare, 1 transformator, termometru și tubulatură de evacuare, 2 plante de cannabis în stadiu incipient de dezvoltare, 2 grindere, 1 cântar electronic de precizie, 5 semințe de cannabis.

8 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, cei trei membrii ai grupării, de 21, 22 și 27 de ani, au fost reținuți, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În activități au fost angrenați și jandarmi din Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.