Argeş – Acţiuni ale IJP

0
178

Reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și deţinerea de cantităţi de alcool în afara antrepozitului fiscal autorizat, fără marcajele corespunzătoare ale autorităţilor fiscale române și au reținut un bărbat de 52 de ani, din Bradu.

Acesta a fost depistat, cu ocazia efectuării unor percheziţii domiciliare într-un alt dosar penal, în timp ce deţinea în afara unui antrepozit fiscal autorizat, fără marcajele corespunzătoare ale autorităţilor fiscale române, 10 sortimente de băuturi spirtoase într-o cantitate de peste 1.000 litri de alcool, producând, astfel, un prejudiciu bugetului de stat, prin neplata accizelor aferente acestor cantităţi, în cuantum de peste 15.000 lei.

După administrarea probatoriului, în ziua de 27 august a.c., polițiștii, sub supravegherea unui procuror, l-au reținut pe bărbatul în cauză pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

  •  

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 75.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 16 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea fără drept

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat de 24 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe DN73C, pe raza localității Valea Danului, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.