ACȚIUNE DE PREVENIRE A POLIȚIȘTILOR VÂLCENI

0
304

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Drăgoești au desfășurat o acțiune de prevenire în cadrul Școlii Gimnaziale Drăgoești având ca temă de dezbatere ” Droguri ilegale, efecte, consecințe” – ”Alegeri”.

Încă de la început polițiștii și-au propus ca dezbaterea să fie una interactivă, motiv pentru care toate persoanele prezente au interacționat atât cu polițiștii, cât și cu medicul specialist psihiatru, invitat la această activitate, punând întrebări cu privire la consumul de droguri și efectele acestora din punct de vedere medical, psiho-social și legal.

Cu această ocazie le-a fost adus la cunoștință persoanelor prezente cadrul legal și anume Legea nr. 143/2000 modificată 2008, ”privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, clarificând împreună câteva noțiuni de bază, cum ar fi :”droguri”, împărțite în cele două mari categorii, de risc și de mare risc, ”consum ilicit de droguri” și ”consumator”.

Totodată polițiștii au supus atenției infracțiunile care decurg din săvârșirea unor fapte ilicite privind deținerea, transportul, vânzarea, cumpărarea, oferirea, distribuirea, experimentarea, cultivarea, producerea, expunând faptul că legiuitorul a stabilit pedepse pentru comiterea unor astfel de fapte.

Beneficiind de sprijinul medicului invitat, acesta a descris, pe rând, drogurile ( Canabis, Ecstasy, Amfetamine, Etnobotanice, Cocaina și Heroina) și efectele acestora din punct de vedere medical și aici a făcut referire strict la ceea ce se întâmplă la nivelul creierului și al organismului consumatorului.

Tot cu această ocazie am arătat ce înseamnă consumul de droguri în joacă, din curiozitate sau din dorința de a fi altfel, toate acestea conducând la dependență și ce efecte și repercusiuni  are consumul de droguri din punct de vedere psiho social.

De această activitate au beneficiat 40 de elevi, 7 părinți și 5 cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.