Accident rutier în localitatea Stoenești

0
59

La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, pe DN 67, în localitatea Stoenești, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 2 autoturisme, unul dintre acestea fiind proiectat într-un pârâu.

În urma impactului, a rezultat rănirea unei persoane, o femeie de 63 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.