111 CAZURI DE COVID LA SIBIU

0
89

Astăzi, 13.04.2020 în județul Sibiu, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției monitorizează un număr de 529 persoane izolate și un număr de451persoane aflate în carantină. La nivelul județului Sibiu în urma testării COVID-19 au fost confirmate pozitiv 111 de persoane și 452 de rezultate au fost negative. Până în acest moment în județul Sibiu au fost înregistrate 9 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv COVID-19.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore peste 160 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționăm că, solicitările telefonice și scrise au vizat în principal:

  • centralizarea datelor și informațiilor referitoare la acțiunile de prevenire a răspândirii noului coronavirus;
  • întocmirea răspunsurilor  la solicitările autorităților administrației publice locale;
  • coordonarea dispunerii în autoizolare sau carantină a persoanelor pe teritoriul județului Sibiu;
  • sprijinul acordat persoanelor  aflate în carantină, izolare sau autoizolare, ce necesită ajutor.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 35 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 103 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni acționează integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În cursul zilei de 12 aprilie a.c., 181 de polițiști sibieni, 55 de polițiști locali și 12 efective din cardul MApN, au desfășurat 172 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 12 aprilie, au fost aplicate 120 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, în valoare de peste 300.000 lei.

În perioada de referință, 18 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 381 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare, nefiind identificate persoane care să nu respecte măsura izolării.

De asemenea, 7 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.

În cursul zilei de 12 aprilie a.c., aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În urma desfășurării celor 38 de misiuni independente, jandarmii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 24.750 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.

Vă rugăm să evitați deplasările care nu sunt strict necesare, să respectați toate prevederile în vigoare și rămâneți în casă, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celor dragi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.