Ziua Mondiala a Vrabiei

0
436

Iubitorii de natura au sarbatorit azi Ziua Mondiala a Vrabiei. Sarbatoarea are ca scop tragerea unui semnal de alarma cu privire la disparitia pasarilor din rasele comune. Cei care au propus aceasta zi dedicata pasarilor sunt membrii unei organizatii din India.

Despre vrabii cu totii stim ca sunt vestitoare ale primaverii insa nu multi dintre noi ne-am gandit vreodata ca au si o zi dedicata lor. Ei bine, trebuie sa va spunem ca 2017 este cel de-al saptelea an consecutiv in care se sarbatoreste Ziua Mondiala a Vrabiei. Scopul acestei sarbatori este de fapt o campanie de sensibilizare ce evidentiaza necesitatea de a proteja simpaticele pasarele si habitatul in care acestea traiesc. Din cauza extinderii oraselor si urbanizarii in general la nivel mondial numarul pasarilor a scazut alarmant in ultimii ani. Initiativa sarbatoririi micutelor pasarele apartine unei organizatii din India careia i s-au alaturat imediat organizatii din Franta si alte tari europene. Prietenoase si inteligente vrabiile se vad acum nevoite sa apeleze la ajutorul nostru inainte de a disparea de pe planeta pentru totdeauna. Micutele pasarele nu ne cer imposibilul ci doar cateva lucruri simple. Daca vreti sa le ajutati lasati macar macar intr-o parte a gradinii dumneavoastra sa creasca in voie ierburi inalte si flori salbatice. Plantati copaci. Pasarelele dar si insectele cu care acestea se hranesc prefera marul, stejarul, mesteacanul, salcia sau arinul. Daca vreti sa mergeti mai departe in a ajuta pasarile puteti pune un recipient cu apa curata pentru ca zburatoarele sa poata bea apa si sa se poata scalda in voie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.