În atenția solicitanților serviciilor Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, persoane fizice si juridice.
Vă informăm asupra faptului că, instituția noastră, prin Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, laborator autorizat și acreditat RENAR pentru o serie de investigații care pot fi vizualizate pe site-ul DSVSA Sibiu, vine în sprijinul dumneavaostră și vă oferă posibilitatea vizualizării în timp real, odată cu finalizarea buletinului de analiză, a rezultatelor investigațiilor solicitate de către dumneavoastră, pentru cele două compartimente: Siguranța alimentelor și Sănătatea animalelor. Acestea pot fi vizualizate prin intermediul aplicației ATLAS vet portal, aplicație dezvoltată de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Această aplicație, o veți regăsi accesând pagina de internet a D.S.V.S.A. Sibiu – butonul amplasat pe pagina principală, unde, urmând pașii indicați, vă puteți configura contul de acces în ATLAS vet portal, astfel:
- pentru persoane fizice, contul se crează utilizând codul unic imprimat pe Cererea de analize, aflat la finalul documentului, împreună cu CNP-ul personal.
- pentru persoanele juridice, contul poate fi creat prin descărcarea formularului de solicitare a contului, completarea și semnarea acestuia, trimiterea acestuia la adresa de e-mail portalvet-sibiu@ansvsa.ro, împreună cu Copia Certificatului de Înregistrare la Registrul Comerțului, menționată în formular. După crearea contului de către responsabilul din cadrul instituției noastre, veți primi un e-mail în vederea validării contului. Ulterior, vă veți putea loga utilizând user -ul și parola, având astfel acces la buletinele dumneavoastră de analiză și la istoricul analitic al unității.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la numărul de telefon 0269223069.