Vâlcea – REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC. Unul dintre reţinuţi este sibian şi are 31 de ani

0
119

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

La data de 25 martie, în jurul orei 05.00, polițiștii Secției nr. 2 Milcoiu au fost sesizați, prin apel la 112, despre faptul că, în localitatea Galicea, mai multe persoane au campat în zonă și au un comportament nefiresc.

În urma investigațiilor operative efectuate, polițiștii au identificat în comuna Galicea, județul Vâlcea, 28 de persoane, despre care s-a stabilit că ar fi campat în zonă, din data de 23 martie a.c.

Urmare a controlului corporal efectuat asupra persoanelor în cauză, precum și al autovehiculelor identificate, polițiștii au descoperit asupra a 11 persoane, mai multe substanțe interzise la deținere (hașiș, cannabis, ciuperci halucinogene, timbre LSD și altele).

Cele 11 persoane depistate au fost conduse ulterior pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea.

În baza probatorului administrat, la data de 26 martie, 2 persoane au fost arestate, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.