Sunday, October 24, 2021
HomeLOCALVÂLCEA - POLIȚIȘTII DIN VÂLCEA DESFĂŞOARĂ ACȚIUNI DE CREŞTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ...

VÂLCEA – POLIȚIȘTII DIN VÂLCEA DESFĂŞOARĂ ACȚIUNI DE CREŞTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ ŞI MENŢINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Ieri, 11 august a.c., polițiștii rutieri şi cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, precum şi poliţiştii Biroului Transporturi au desfășurat în sistem integrat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pe întreg judeţul.

În cadrul acțiunilor au fost angrenate 136 de efective, din care 126 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și 10 polițiști din structurile de Transporturi Feroviare, care au acționat pentru creşterea gradului de siguranţă publică, prevenirea comiterii unor fapte antisociale, precum şi pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2.     

Poliţiştii Biroului Transporturi au urmărit depistarea persoanelor urmărite/ dispărute şi a migranţilor ilegali, prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă, a furturilor de la călători, de la infrastructura feroviară şi de/ din vagoane, identificarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, dar și a celor care nu respectă măsurile de protecție sanitară.

Poliţiştii de ordine publică au acţionat atât în mediul urban cât şi în cel rural, în scopul prevenirii comiterii infracţiunilor în mediul stradal, dar şi a verificării  legislaţiei privind combaterea tăierilor ilegale, transportul și comercializarea materialului lemnos de către diferite persoane fizice și juridice.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități și cu mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier din județ, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, aceştia vor derula, alături de poliţiştii T.F. acţiuni în sistem integrat şi în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, în scopul prevenirii producerii unor evenimente rutiere pe fondul nerespectării, de către participanţii la trafic, a reglementărilor legale în vigoare.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 215 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 63.805 de lei, dintre care 186 de sancțiuni conform O.U.G.195/2002, 6 sancțiuni conform Legii 55/2020 și restul pentru alte nereguli. Au fost reţinute în vederea suspendării 20 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare. Dintre acestea, 93 de contravenții au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1 pentru conducere sub influența alcoolului și 6 pentru nererespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Tot în cadrul acestor acțiuni au fost contatate și 3 infracțiuni, respectiv 1 la regimul circulației rutiere și 2 pentru alte infracțiuni de natură judiciară.                  

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:

– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!

– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!

– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!

– Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!

– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

Precizăm faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

RELATED ARTICLES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Vultureanu Bogdan on Viteza face victime
Alexandru on NU luati teapa!
Johnf551 on Donatii pentru spital
Sofia Esguerra Sorea on Cursuri de romana pentru straini
Leonor on Jocul de acasa