Astăzi, 11 decembrie, pe malul lacului Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost identificat trupul neînsuflețit al unei femei. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că aceasta este femeia de 60 de ani, din Râmnicu Vâlcea, plecată voluntar de acasă la data de 10 decembrie a.c., cu privire la care polițiștii efectuau activități de căutare în vederea identificării.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea din culpă”.