Vâlcea – MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, PUS ÎN EXECUTARE DE POLIȚIȘTI

0
21

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 24 de ani, urmărit internațional.

La data de 18 februarie a.c., polițiștii au identificat pe tânărul de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea, pe numele căruia autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și falsificare de documente oficiale.

În fapt, în timpul anului 2017, bărbatul ar fi făcut parte dintr-o organizație criminală, implicată în falsificarea de documente oficiale și crearea  de companii virtuale de transport, folosind documente false pentru a deschide conturi bancare și a obține linii telefonice. Ulterior, organizația ar fi vândut tractoare și instrumente muzicale, iar după trimiterea banilor, persoanele vătămate nu-și mai primeau bunurile solicitate.

Persoanele bănuite ar fi creat un prejudiciu de peste 100.000 de euro.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, unde s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Argeș.

  •  

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR ÎN REGIM TAXI

                 Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pentru verificarea legalității desfășurării transportului în regim de taxi și eliminarea pirateriei în domeniu.

La data de 18 februarie a.c., în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale, din care 16 în baza Legii nr. 38 din  2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.

Totodată, polițiștii au imobilizat 6 autovehicule folosite la practicarea ilegală a taximetriei și au retras 2 autorizații de taxi.

Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here