VÂLCEA – ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2 ŞI ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI DIN VÂLCEA

0
177

    În perioada 29-31 octombrie a.c.,  polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Conform noilor modificări “activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-2,00 în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în săli de spectacole si la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 6 ani, care trebuie sa prezinte un test negativ.

Aceste modificări se aplică în localitățile în  care rata de infectare este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 399 de societăți comerciale, 598 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 10.340 de persoane și pentru neregulile constatate au fost aplicate 184 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 25.249 de lei, conform prevederilor Legii nr.55/2020.

Portul măştii de protecţie este obligatoriu în spațiile publice închise și deschise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

CONTROALE LA DEȚINĂTORII DE ARME ȘI MUNIȚII

             Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au acționat în Râmnicu Vâlcea, Băbeni, comunile Stoilești și Milcoiu din județul Vâlcea, pentru verificarea modului în care deținătorii legali de arme și muniții respectă legislația în domeniu.

La data de 31 octombrie a.c., polițiștii au efectuat 6 controale la domiciliul persoanelor care dețin arme, în urma verificărilor, fiind depistat un bărbat de 59 de ani, care a purtat asupra sa arma neletală deținută şi muniţia aferentă acesteia, înscrisă în certificatul de deţinător, deşi acesta nu avea dreptul decât de deţinere a armei la domiciliul înscris în cartea de identitate.   

Față de bărbatul în cauză, polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetărilor o armă neletală, de autoapărare, precum și un număr de 11 bucăți muniție de cal.9 mm., aferentă acesteia.

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI DIN VÂLCEA

           Polițiștii rutieri au acționat în perioada 30-31 octombrie a.c., în județul Vâlcea, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic și sancționarea celor care încalcă normele rutiere.

Astfel, în cadrul acțiunilor au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 9.135 de lei,  majoritatea dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea vitezei legale, dar și pentru alte abateri precum cele săvârșite de bicicliști, pietoni, pentru depășiri neregulamentare, utilizarea telefonului mobil, consum de alcool, pentru neacordarea de prioritate altor vehicule și altele.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării, 7 permise de conducere pentru viteză și depășiri neregulamentare.

Reamintim șoferilor să nu se urce la volan dacă sunt obosiți sau dacă au consumat alcool, să nu depășească limita legală de viteză și să respecte normele rutiere în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.