Vâlcea – ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

0
22

În ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 88 societăți comerciale, 153 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate peste1.614 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale (66 pentru nerespectare măsurilor de protecție individuală și 13 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație ) valoarea sancțiunilor fiind de 19.750 de lei.

De asemenea, în urma activităților de verificare efectuate de polițiștii locali din Râmnicu Vâlcea au fost depistate două persoane, o femeie de 29 de ani și un bărbat de 46 de ani care nu au respectat măsura carantinării, aceștia nefiind găsiți la adresa de carantinare.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Facem apel către cetățeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur!

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here