VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
127

DOSAR PENAL PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

            La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești, au procedat la oprirea regulamentară în trafic a unui bărbat, din județul Teleorman, în timp ce conducea un ansamblul de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o remorcă, pe DN 67B, în comuna Sutești, județul Vâlcea.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul în cauză deținea permis valabil de conducere pentru categoriile AM, B1 și B, însă permisul de conducere nu era corespunzător categoriei pentru ansamblul de vehicule condus, întrucât MTMA depășea 4.200 kg.

Totodată, s-a mai constatat că autoutilitara în cauză se afla sub sechestru,  motiv pentru care s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare, precum și reținerea certificatului de înmatriculare al remorcii, întrucât aceasta avea inspecția tehnică periodică expirată.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin.2 din Codul penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani.

  •  

CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA SUBSTANȚELOR INTERZISE

            Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au identificat ieri, un alt bărbat, domiciliat în orașul Băbeni, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 64, în localitatea Băbeni, sub influența unor substanțe psihoactive.

În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare pozitivă pentru substanța T3B AMP. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.   

  •  

ACCIDENT RUTIER MORTAL PE DRUMUL NAȚIONAL 7

       Astăzi, în jurul orei 7:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN7 s-ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că pe DN7, în localitatea Tuțulești, km.291+200 m,  un tir condus de către un bărbat, de 41 de ani, din județul Sibiu, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 86 de ani, din localitatea Racovița, în timp ce traversa strada.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a  pietonului, ulterior acesta decedând.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.