VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
278

CLIMATUL DE ORDINE ȘI LINIȘTE PUBLICĂ ÎN ATENȚIA POLIȚIȘTILOR DIN RÂMNICU VÂLCEA

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea și secțiile de politie arondate au acționat pentru asigurarea unui climat optim de siguranța publică, fiind legitimate peste 150 de persoane și controilate 104 de aotuvehicule

Au aplicat 29 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002n privind circulația pe drumurile publice,  3 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 sancțiuni contravenționale conform altor acte normative.

De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere în vederea supendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au retras 1 certificat de înmatriculare.

  •  

ACȚIUNEA ,,SCUTUL PĂDURII”,  DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI  DE ORDINE PUBLICĂ VÂLCEA

Poliţişti din cadrul Inpectoratului de Poliție Județean Vâlcea- Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu delegați din partea Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au organizat şi desfăşurat, zilele trecute, activităţi pentru prevenirea și combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase pe întreg județul Vâlcea.

În cadrul acțiunii au fost verificați mai mulți agenți economici care desfășoară activități de comercializare/depozitare/ exploatare a materialelor lemnoase, precum și un ocol silvic de regim, fiind constate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, context în care au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în cuantum de 29.000 lei.   

De asemenea, a fost dispusă confiscarea cantităţii totale de 52,56 m3 materiale lemnoase, în valoare de 11.310 lei.

  •  

IDENTIFICAT ÎN TRAFIC ÎN TIMP CE CONDUCEA SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

Ieri, în jurul orei 19:29, un tânăr de  21 de ani din municipiul Râmnicu Vălcea  a fost surprins de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dem Rădulescu din municipiu, sub influența substanțelor psihotrope.

În urma testării acestuia cu aparatul Drugtest, a indicat un rezultat pozitiv de substanțe psihotrope, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recolatrea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor psihoactive în organism.

A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.