ACȚIUNE PE LINIE DE SILVICULTURĂ
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică-Biroul Combaterea Delictelor Silvice și Secției 9 Poliție Rurală Pietrari împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Direcției Silvice Vâlcea au desfășurat și organizat activități pentru combaterea ilegalităților îndreptate fondului forestier național.
În perioada 5-6 mai a.c., polițiștii au acționat în zona Horezu, efectuând verificări la 4 agenți economici, precum și activități de control a circulației materialului lemnos pe drumurile publice.
În urma neregulilor constatate s-au aplicat 9 sancțiuni contravenționale de 14.590 de lei.
De asemenea, s-a dispus confiscarea a 223 de metri cubi de material lemnos, diverse specii și sortimente în valoare de peste 42.000 de lei.
MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII VÂLCENI
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat european de arestare, față de o femeie din Bujoreni, urmărită internațional.
La data de 6 mai a.c., polițiștii au executat un mandat de arestare, emis de autoritățile spaniole, față de o femeie de 30 de ani.
În fapt, în anul 2016 aceasta a săvârșit, pe teritoriul Spaniei, 4 infracțiuni, respectiv: infracțiunea continuată de falsificare de carduri de credit și de debit, infracțiunea de apartenență la o organizație criminală, infracțiunea de înșelăciune și infracțiunea de uzurpare de identitate.
Femeia a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.