Vâlcea – ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU SIGURANȚA CETĂȚENILOR

0
110

           În cursul zilei de ieri, 13 iulie a.c., în intervalul orar 14 – 17.00,  a fost organizată o acțiune cu efective mărite pe DN 7 pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere,  prevenirea migrației ilegale, verificarea transportului rutier de marfă și pasageri, precum și aducerea la cunoștința conducătorilor auto a noilor modificări privind modul de pedepsire a infracțiunilor rutiere.

În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, din cadrul protecției animalelor, imigrări, dar și luptători din cadrul Seviciului pentru Acțiuni Speciale.

Alături de polițiști s-au aflat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea, precum și specialiști din cadrul Registrului Auto Român și ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, fiind prezent și     și un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație.

De asemenea, activitățile s-au desfășurat în sistem integrat și în județele Argeș și Sibiu.

Astfel, în cadrul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 280 de persoane, au fost controlate 255 de autovehicule și au fost efectuate 193 de testări de alcool și droguri.

În total au fost aplicate 110 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 22.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 10 permise de conducere( 9 pentru viteză excesivă și unul pentru depășire neregulamentară) și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri le-au reamintit cetățenilor că le este interzis să consume alcool sau substanțe interzise la volan și i-au informat cu privire la faptul că legea a fost modificată în sensul că, șoferul aflat sub influența alcoolului sau a drogurilor, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi pedepsit cu închisoarea.

Polițiștii vă recomandă:

-Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.

-Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul că acesta cauzează: deficiențe de vedere, încetinirea reflexelor, reducerea concentrării și a vigilenței, crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan;

Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere, aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.