La data de 26 martie a.c., Judecătoria Agnita a dispus măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile față de bărbatul în vârstă de 47 de ani, cercetat penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul protecție.
Știrea inițială:
La data de 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Agnita au reținut un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în Alțâna, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, distrugere și violență în familie.
În fapt, la data de 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Secței 3 Poliție Rurală Agnita au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 47 ani, din localitatea Alțâna, împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție de către Judecătoria Agnita la data de 17.03.2026, a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție și s-a deplasat la domiciliul fostei concubine, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Alțâna, pe care ar fi agresat-o fizic.
De asemenea, la data de 02 martie a.c, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul în vârstă de 47 de ani ar fi provocat scandal, având un comportament violent față de fiul său în vârstă de 28 de ani și ar fi distrus ușa unui dulap din imobilul în care locuiau, în localitatea Alțâna.
În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.
Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Secției 3 de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.



