Ultimul Parastas pentru cei 16 sfinți canonizați: Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciunile și mijlocirile lor

1
33

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat luni seară un ultim Parastas pentru cei 16 cuvioși și mărturisitori ai Ortodoxiei din secolul 20, înainte de proclamarea generală a canonizării acestora. „Noi suntem cei care avem nevoie de rugăciunile și de mijlocirea acestor aleși ai lui Dumnezeu”, a spus Episcopul vicar patriarhal.

Parastasul a fost oficiat la Catedrala Patriarhală, fiind precedat de slujba Vecerniei Mari.

Vorbind despre această ultimă slujbă de pomenire, Preasfinția Sa a afirmat faptul că „este un moment copleșitor pentru noi, slujitorii desemnați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României și Președintele Sfântului Sinod, pentru oficierea lui, apăsați fiind de conștiința nevredniciei noastre pentru o lucrare atât de mare și de sfântă”.

Toți suntem chemați la sfințenie

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a subliniat faptul că Parastasul din ajunul proclamării generale a sfinților aduce în prim-plan îndemnul potrivit căruia toți oamenii sunt chemați la sfințenie.

„Prin Parastasul din ajunul proclamării canonizării unor sfinți, se învederează adevărul că toți oamenii sunt chemați la sfințenie, iar cei care se ostenesc pentru aceasta o și dobândesc. În cartea Leviticului, Dumnezeu cere celor pe care i-a ales să fie poporul Lui: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, sfințiți-vă și veți fi sfinți, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt”.

Au căutat sfințenia

Această sfințenie, la care suntem cu toții chemați, a explicat Episcopul vicar patriarhal, „au căutat-o și cu ajutorul lui Dumnezeu au dobândit-o, cei 16 nou-canonizați sfinți pe care i-am pomenit în această seară și a căror proclamare generală va avea loc mâine la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie”.

„Martiri și mărturisitori, profesori de teologie și preoți de parohie, stareți și duhovnici, misionari în cetate și nevoitori în codri și în locuri ascunse de lume, iconari și mânuitori ai condeiului, filantropi și făcători de bine, adevărați stâlpi ai Bisericii și neamului, în vreme de mare primejdie, sfeșnic cu 16 făclii strălucitoare, au fost așezați de Dumnezeu să lumineze într-un veac întunecat de ideologii totalitare și anticreștine”, a afirmat în continuare ierarhul.

Centenarul Patriarhiei Române

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a amintit de faptul că proclamarea generală a sfinților, de marți, va avea loc în ziua în care Biserica Ortodoxă Română împlinește 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie și că anul 2025 a fost declarat Anul Omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul Comemorativ al Duhovnicilor și Mărturisitorilor Ortodocși Români din Secolul 20.

„Din perspectiva emoțiilor și bucuriei duhovnicești pe care le trăim prilejuite de canonizarea acestor 16 luceferi ai ortodoxiei românești, amintim că anul acesta, chiar spre sfârșitul acestei luni, se împlinesc 75 de ani de la prima canonizare a unor sfinți români de către Biserica noastră la 28 februarie 1950”, a mai amintit ierarhul.

De asemenea, Episcopul vicar patriarhal a vorbit despre contextul canonizării sfinților români în istorie, care deși este o prerogativă a Bisericilor autocefale, ea a fost făcută în Țările Române înainte de 1925, ca „mărturie a unei largi autonomii de care s-au bucurat Mitropoliile din Țara Românească și Moldova”.

Printre momentele excepționale amintite de Preasfinția Sa se numără canonizarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, făcută în prezența Patriarhului Ecumenic, la Curtea de Argeș.

„Să plecăm spre casele noastre cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel în auzul nostru, în mintea noastră și în inima noastră: Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”, a adăugat la final Preasfinția Sa.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Aprobarea canonizărilor pentru 16 sfinţi români, urmând ca textele liturgice ale unora să fi completate, iar ale tuturor să fie diortosite într-o viitoare şedinţă a Sfântului Sinod. Aceşti sfinţi sunt:

  1. Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
  2. Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
  3. Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
  4. Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
  5. Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
  6. Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  7. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
  8. Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
  9. Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
  10. Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
  11. Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
  12. Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
  13. Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
  14. Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
  15. Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
  16. Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august

sursa basilica.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.