Caz de trichineloza la un urs din fondul de vanatoare Dumbraveni. Animalul a fost depistat in timpul unor analize specifice facute de catre reprezentantii DSVSA, spre finalul anului trecut, cand erau in toi analizele pentru porci domestici si mistreti.
Animalul in cauza a fost neutralizat iar mai apoi incinerat. Masura a fost luata pentru a preveni aparitia unui eventual focar in zona.
Numai in perioada de dinaintea sarbatorilor de iarna, laboratorul DSV Sibiu a efectuat aproximativ 600 de analize pentru trichineloza pe esantioane provenite de la porci domestici. La acestea se adauga aproape 3500 de examinari facute de catre medicii veterinari de libera practica. In ceea ce priveste fondurile de vanatoare au fost prelevate 15 probe de la mistreti. Toate au fost negative. In ceea ce priveste ursii, din 4 probe prelevate, una a fost pozitiva.
Medicii veterinari le recomanda sibienilor care obisnuiesc sa cresca porci in gospodaria proprie sa faca examenele trichinologice inainte de a consuma sau comercializa carnea acestora. Reamintim faptul ca trichineloza este o boala care se poate transmite de la animal la om si ca, netratata, aceasta poate duce inclusiv la deces.