Subiectul 1
Perioada recentă a fost, fără îndoială, una grea pentru economie, atât pentru oameni, cât și
pentru mediul de afaceri. Deciziile de echilibrare bugetară au fost luate într-un context GRAV, cu
presiuni majore asupra finanțelor publice .Este important să spunem clar ce ar fi însemnat
intrarea în incapacitate de plată a statului:
blocarea plății pensiilor și salariilor în sistemul public,
paralizarea cheltuielilor în sănătate, educație, ordine publică și apărare,
creșterea șomajului,
Devalorizare leu și inflație
blocarea fondurilor europene și oprirea investițiilor esențiale – drumuri, apă, canalizare, școli,
spitale, aparatură medicală.
De asemenea, ar fi devenit imposibilă contractarea de împrumuturi sau acestea s-ar fi realizat la
dobânzi extrem de ridicate.
Prin măsurile adoptate de Guvern, toate aceste derapaje au fost evitate. S-a obținut
stabilitate, început bun de ordine în finanțele publice și o direcționare mai eficientă a resurselor
bugetare.
Trebuie spus onest și faptul că s-a ajuns în acest punct după ani de risipă, cheltuieli excesive,
servicii supradimensionate și, în unele cazuri, chiar corupție. Evident, nu peste tot: au existat
domenii subfinanțate și oameni care au lucrat corect și eficient. De aceea este nevoie de
nuanță, dialog și înțelegere.
Următorul pas firesc este completarea acestei abordări responsabile cu măsuri care să susțină
clar activitatea economică și munca, adică exact ceea ce produce venituri și dezvoltare.
Politicile economice trebuie să transmită nu doar rigoare, ci și încredere – încrederea că statul
este un partener corect pentru cei care muncesc și investesc.
În acest sens, în cadrul Guvernului, PNL a propus în pachetul de relansare, pe bună dreptate,
măsuri concrete pentru
stimularea investițiilor în înaltă tehnologie,
cercetare-dezvoltare,
producție avansată și investiții mari cu valoare adăugată ridicată, care să crească
competitivitatea economiei românești. Sunt măsuri strategice, orientate spre dezvoltarea
viitoare.
În același timp, efortul din ultima perioadă a fost suportat de categorii largi de populație – de la
persoane vulnerabile până la firme mici și mijlocii. Este legitim ca acești oameni să aștepte
echitate, debirocratizare și sprijin real.
În acest sens, fac un apel către coaliția de guvernare să analizeze completarea pachetului de
relansare economică cu o măsură care există deja în Parlament și care poate aduce un plus
clar de echitate: eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Proiectul este
depus de doi ani și necesită doar un vot.
Această supraimpozitare nu aparține actualului guvern, dar efectele ei sunt resimțite puternic și
astăzi. După introducerea măsurii, costurile pentru angajatori au crescut cu peste 100%, iar
taxele plătite au ajuns de 3–4 ori mai mari.
Zeci de mii de contracte part-time au dispărut – nu s-au transformat în full-time, ci au migrat
spre economia gri, la negru sau șomaj.
În UE, aproape 17% dintre angajați lucrează part-time; în România, sub 3%.
Eliminarea supraimpozitării ar însemna mai multă participare pe piața muncii, reducerea muncii
la negru, creșterea încrederii între stat și mediul privat și predictibilitate fiscală.
În aceeași logică a echității, cred că merită analizată și creșterea pragului de calcul pentru
CASS de la 6 la 12 salarii minime pentru persoanele care obțin venituri din salarii sau pensii,
dar și din chirii sau investiții.
Pragul actual este scăzut și duce la o povară fiscală cumulată de aproape 20% pentru venituri
moderate, obținute legal.
În plus, generează evitarea declarării și ridică probleme de echitate pentru cei care contribuie
deja la sistemul de sănătate din salarii sau pensii, fără beneficii suplimentare reale.
Este o discuție necesară, onestă și responsabilă, pe termen mediu și lung.
Subiect 2
În activitatea mea politică am urmărit constant să susțin munca, integrarea pe piața muncii și
autonomia oamenilor, cu obiectivul ca România să devină o țară în care cei ajunși la vârsta
pensionării să beneficieze de pensii decente și să nu depindă de asistență socială.
În noua sesiune parlamentară, voi propune inițiative legislative concrete axate pe câteva direcții
esențiale.
În primul rând, creșterea mobilității forței de muncă în interiorul țării. Avem zone unde angajatorii
nu găsesc suficienți oameni și zone unde există șomaj sau lipsă de oportunități. Statul are
obligația să creeze mecanisme pentru relocare temporară, adaptare profesională și angajare.
În al doilea rând, este necesar un cadru legal funcțional pentru integrarea persoanelor adulte cu
handicap, în contextul procesului de dezinstituționalizare. Vorbim despre finanțare predictibilă
pentru asistenții personali și asistenții personali profesioniști, salarii corecte pentru acești
oameni și dezvoltarea de locuințe protejate.
Un alt obiectiv major este combaterea sărăciei în zonele defavorizate. Fără intervenție,
decalajele sociale se adâncesc, iar costurile pe termen lung pentru stat și societate devin mult
mai mari.
România se confruntă, de asemenea, cu o rată alarmantă de 26,7% tineri NEET – tineri care nu
sunt nici în educație, nici în muncă. Consider necesară o reconfigurare completă a măsurilor
existente, cu implicarea activă a școlilor și universităților în integrarea tinerilor pe piața muncii.
Tot în această sesiune, voi susține reconfigurarea deductibilităților fiscale pentru angajații care
au în îngrijire doi sau mai mulți copii sau seniori. Este o măsură concretă pentru sprijinirea
familiilor, stimularea natalității și creșterea nivelului de trai.
Aceste politici sunt necesare și de aceea lucrez împreună cu Guvernul, administrațiile locale și
ONG-urile, pentru ca ele să poată fi implementate eficient și rapid, acolo unde este nevoie.
În încheiere, doresc să menționez că, în această sesiune, mai multe inițiative pe care le-am
inițiat sau susținut s-au transformat în legi:
extinderea vaccinării gratuite anti-HPV pentru categoria de vârstă 11–26 de ani;
sprijinirea victimelor violenței domestice – atât la angajare, cât și în obținerea independenței
financiare;
întărirea ordinelor de protecție;
recunoașterea contribuției femeilor din România.
În același timp, continui să susțin inițiative importante precum: ridicarea vârstei minime pentru
jocurile de noroc la 21 de ani, restricționarea reclamelor online la jocurile de noroc, posibilitatea
ca angajatorii să contribuie suplimentar și deductibil fiscal la Pilonul II de pensii, consiliere
psihologică gratuită pentru victimele violenței domestice și părinții copiilor cu autism sau
sindrom Down, eliminarea indemnizației de pensionare pentru judecătorii CCR și sprijin
financiar anual pentru peste 15.000 de mame și bebeluși din medii vulnerabile.
Subiectul 3
Clasa politică și presa discută adesea despre conflicte politice, negocieri, împărțiri de funcții sau
calcule electorale. Mult prea rar însă vorbim despre problemele reale ale oamenilor, ale familiilor
și ale comunităților.
Cazul recent, în care un copil de 13 ani a ucis un alt copil, este un semnal de alarmă major. Nu
este un incident izolat și nu este doar o problemă penală. Este o problemă de societate, care
ține de educație, sănătate mintală, capacitatea statului de a interveni la timp.
Trebuie spus un lucru incomod, dar necesar: La minori, familia are responsabilitatea principală.
Părinții sunt cei care răspund în primul rând de educația, echilibrul emoțional și valorile copilului.
Statul poate sprijini, poate interveni, dar nu poate înlocui familia.
Un copil nu este o realizare care se bifează pentru că „așa cere societatea”. Un copil este o
responsabilitate. Și nu poate fi crescut exclusiv de bunici, ecrane sau bone – pentru cei care își
permit.
În acest context, vreau să fiu foarte clar: scăderea vârstei răspunderii penale pentru minori nu
poate fi tratată emoțional, sub presiunea momentului. Nu cred că este soluția. Este un subiect
extrem de complex, care necesită analize serioase și dezbateri cu psihologi, psihiatri, specialiști
în educație și protecția copilului.
Există state care au scăzut acest prag și care astăzi discută revenirea asupra deciziei,
constatând că soluția penală aplicată prea devreme duce la mai multă recidivă, nu la mai multă
siguranță.
În Europa, vârsta răspunderii penale variază între 10 ani în Anglia și 16 ani în țările nordice.
România, cu pragul de 14 ani, se află la mijloc.
Ceea ce lipsește astăzi în România nu este o pedeapsă mai dură, ci o reacție rapidă, coerentă
și coordonată a statului, începând cu școala și comunitatea.
Avem nevoie de:
– proceduri clare la nivel local atunci când apar cazuri de violență la minori;
– intervenție timpurie;
– consiliere psihologică reală prin consilierii școlari;
– pregătirea elevilor, părinților și profesorilor pentru reintegrarea în siguranță a minorilor care au
comis fapte grave.
Nu avem suficienți specialiști pregătiți pentru intervenții în situații de criză. În plus, copiii au
acces aproape necontrolat la conținut extrem de violent, inclusiv online. În unele state
europene, minorilor sub 16 ani le este interzis accesul pe rețelele sociale. România nu are încă
un cadru ferm, deși există o lege adoptată de Senat, care sper să fie votată cât mai curând și de
Camera Deputaților.
Există soluții testate în alte state, axate pe prevenție, nu pe reacție tardivă:
– centre terapeutice securizate pentru minori cu comportament violent sever, distincte de
penitenciare și de școli;
– separare temporară, acolo unde riscul este major, dar în scop terapeutic, nu punitiv;
– echipe interdisciplinare care să includă sănătate mintală, educație, protecție socială și justiție;
– programe de intervenție timpurie în școli și comunități, cu profesori formați să recunoască
semnele de risc: izolare, agresivitate, comportamente compulsive.
Siguranța copiilor și a comunităților nu se construiește prin soluții simple și dure, ci prin politici
publice mature, coordonate și umane.
Despre aceste lucruri trebuie să vorbim mai des – nu doar atunci când se întâmplă tragedii.
