ŞTIRI SIBIU – VÂLCEA – “ALEGE VIAȚA”- ACȚIUNEA SPEED A POLIȚIȘTILOR VÂLCENI

0
381

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a desfăşurat acțiunea SPEED, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Activităţile de control s-au desfăşurat conform Programului Operațiunilor Europene 2022 al Organizației Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Astfel, săptămâna 21-27 martie 2022 a fost dedicată controalelor ROADPOL SPEED și a vizat respectarea regimului legal de viteză, reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au fost prezenți și au acționat pe drumurile naționale și județene din Vâlcea, pentru siguranța participanților la traficul rutier și aplicarea măsurilor legale în cazul celor care nu respectă legislația din domeniu.

Cu această ocazie, polițiștii au oprit în trafic pentru verificare 1072 de vehicule și au aplicat 610 sancțiuni contravenţionale pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 139 de permise de conducere, în cazul conducătorilor auto care au depășit viteza legal admisă cu mai mult de 50 km/h (128) și cu mai mult de 70 km/h (11).

Exemple:

La data de 27 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, care ar fi condus un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, pe DN 64 cu viteza de 146 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h.

Persoanei în cauză i-a fost aplicată amenda in valoare de 2900 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 120 zile.

La data de 27 martie a.c., polițiștii din Drăgășani au depistat o persoană de sex masculin în timp ce ar fi condus un vehicul pe DN 64, în localitatea Ionești cu viteza de 105 km/h (drum limitat la 50 km/h), iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Tot la data de 27 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au depistat un bărbat care ar fi condus în localitatea Ionești, pe DN 64, cu  viteza de 131 km/h (drum limitat la 50 km/h), iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 2900 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 210 zile.

ATENŢIE, VITEZA UCIDE!

Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului şi să acorde o atenţie sporită pietonilor.

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.