ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2
În perioada 19-21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Conform noilor modificări legislative, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializarea și consumul produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-21:00.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00.
Certificatul verde COVID este necesar pentru accesul în centre comerciale, restaurante, cafenele, în săli de spectacole si la evenimente.
Circulația persoanelor, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere(doar din motive justificate), a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții.
Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 227 de societăți comerciale, 341 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 5.561 de persoane și pentru neregulile constatate au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.55/2020, cu amenzi în valoare de 33.100 de lei.
Portul măştii de protecţie este obligatoriu în spațiile publice închise și deschise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.
Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE LA REGIMUL RUTIER
În acest weekend, polițiștii rutieri din Vâlcea au depistat în trafic 2 bărbați în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice pe drumurile publice.
La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 01:20, polițiștii Poliţiei Oraşului Brezoi au depistat în trafic un bărbat, domiciliat în comuna Mălaia, județul Vâlcea, în timp ce ar fi condus autovehicul pe DN 7A Brezoi, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate cu aparatul etilotest, acesta a rezultat o valoare de 0,55 mg alcool pur în aerul expirat, ulterior conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea unor mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 23:25, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 42 ani, din Ocnele Mari, județul Vâlcea, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe strada Maior V. Popescu, în Râmnicu Vâlcea, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Din verificările efectuate de polițiști cu aparatul etilotest, acesta a rezultat o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior șoferul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea unor mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare, se efectuează cercetări pentru săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.