ŞTIRI SIBIU – VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
70

ACȚIUNILE  PE LINIA ARTICOLELOR PIROTEHNICE CONTINUĂ

             Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în municipiul Drăgășani și municipiul Râmnicu Vâlcea pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la comercializarea și deținerea articolelor pirotehnice.

La data de 21 decembrie a.c., polițiștii au acționat în orașul Drăgășani și în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea pentru  identificarea agenților economici care nu respectă legislația în vigoare privind deținerea, comercializarea și transportarea de articole prirotehnice.

Astfel, au depistat în flagrant un bărbat din Drăgășani, în timp ce comercializa articole pirotehnice, respectiv 8 baterii de artificii din categoria F2, interzise la deținere, ocazie cu care au extins verificările și la domiciliul acestuia, unde au mai identificat un număr de 48 baterii de artificii, categoria F2, în cantitate de aproximativ 50 de kilograme.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”,  din Legea nr. 126/1995, toate bateriile de artificii depistate, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, polițiștii au acționat și în municipiu, unde au identificat 2 persoane care dețineau fără drept la domiciliu articole pirotehnice, achiziționate de pe internet.

În acest context, polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 126/1995 și au ridicat aproximativ 3 kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3.

  •  

ACȚIUNI PENTRU COMBATEREA COMERȚULUI CU PRODUSE CONTRAFĂCUTE

              Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au acţionat în municipiului Râmnicu Vâlcea și orașul Horezu în scopul prevenirii şi combaterii comerțului ilicit cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând mărci consacrate, contrafăcute.

La data de 21 deecembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au defășurat acțiuni în orașul Horezu și  municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea pentru verificarea persoanelor care comercializează articole vestimentare sau de îmbrăcăminte contrafăcute.

În urma controalelor efectuate la 2 societăţi comerciale, au fost identificate obiecte vestimentare și de încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemne specifice ale unor mărci înregistrate de renume, fiind ridicate 36 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare de 2500 de lei.

Poliţiştii au întocmit 2 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrară pentru produse identice ori similare”, conform Legii nr. 84/1998.

De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor.

  •  

ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILICITE ÎN DOMENIUL SILVIC ȘI PISCICOL

         Polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea intensifică acțiunile pentru protejarea fondului forestier și combaterea tăierilor ilegale de arbori, dar acționează concomitent și pentru combaterea braconajului piscicol în județul Vâlcea.

În perioada 15 decembrie – 21 decembrie a.c.,  polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, cu sprijinul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea au organizat si desfășurat activități pentru combaterea ilegalităților îndreptate împotriva fondului forestier național privind tăierea, transportul, deținerea, prelucrarea și comercializarea materialelor lemnoase, dar și pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor și subproduselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit în județ.   

Astfel, au fost efectuate 7 controale pe drumurile publice, în fond forestier, depozit de materiale lemnoase și pe râul Olt, fiind constatate mai multe nereguli pentru care au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, din care 7 conform Legii nr. 171/2010, în valoare totală de 32.470 de lei.

De asemenea, a fost întocmit și un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește, prevazută de art. 64 lit. h din O.U.G. nr. 23/2008 republicată.

Totodată, a fost dispusă confiscarea a 93 de metrii cubi de materiale lemnoase, diferite specii si sortimente, în valoare totală de 16.302,57 lei, confiscarea cantității de 17,87 kg pește din specia caras și crap și indisponibilizarea unei autoutilitare folosită la comiterea faptei.

A fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare. 

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

    În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Conform noilor modificări legislative, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializarea și consumul produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22:00.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2:  fiind verificate 49 de societăți comerciale, 70 mijloace de transport, 1.582 de persoane verificate/legitimate și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 3.000 de lei, conform  prevederilor Legii nr. 55/2020.

Portul măştii de protecţie este obligatoriu în spațiile publice închise, dar și în spațiile deschise aglomerate, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here