ŞTIRI SIBIU – VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
388

            Polițiștii Serviciului de Ordine Publică- Biroul Combaterea Delictelor Silvice au desfăşurat activităţi de verificare a respectării prevederilor O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.

La data de 15 decembrie a.c., polițiștii au acționat  în comuna Prundeni, județul Vâlcea, pentru verificarea legalității transportului, comercializării peștelui și a produselor din pește, fiind depistat un bărbat din orașul Drăgășani care transporta cu un autoturism 17,87 kg pește, cu scopul de a-l comercializa, fără a deține documente legale de transport.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  deținere, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, sau produselor din pește obținute din pescuit.

De asemenea, a fost dispusă confiscarea întregii cantități de pește, provenit din râul Olt, diverse specii și indisponibilizarea mijlocului de transport folosit la comiterea faptei.

  •  

DOSAR PENAL PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL DEȘEURILOR

               Ieri, 15 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale pe linia regimului deșeurilor periculoase.

În urma verificărilor efectuate la o societate din orașul Bălcești, județul Vâlcea, s-au identificat 12 tone de deșeuri pentru care nu exista autorizație de mediu pentru operațiuni cu deșeuri periculoase.

În fapt, se efectuau fără drept activități de colectare și stocare temporară de deșeuri periculoase și autovehicule scoase din uz, pentru recuperarea materialelor, fără luarea măsurilor obligatorii de protejare a mediului.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminarea deșeurilor periculoase, fiind totodată indisponibilizată și cantitatea de deșeuri identificată.

ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

    În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Conform noilor modificări legislative, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializarea și consumul produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5,00-22:00.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 49 de societăți comerciale, 222 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate peste 1.352 de persoane și pentru neregulile constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii nr.55/2020, cu amenzi în valoare de 2.000 de lei.

Portul măştii de protecţie este obligatoriu în spațiile publice închise, dar și în spațiile deschise aglomerate, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.