Ştiri Sibiu – Transporturile care depășesc greutatea maximă admisă distrug sistematic drumurile!   

0
283

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, care reunește angajați ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, trage un semnal de alarmă asupra modului în care transporturile agabaritice, care depășesc greutatea maximă prevăzută de lege, distrug sistematic infrastructura rutieră! 

Cea mai eficientă posibilitate de prevenție este controlul riguros al transportatorilor, care trebuie efectuat de către echipaje din cadrul CNAIR – companie responsabilă de întreținerea și repararea drumurilor naționale și a autostrăzilor. 

În prezent – exceptând zonele de trecere a frontierei – controlul agabaritic, în interiorul țării, este realizat de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) – instituție care a preluat în dotare cântarele de la vechea CNADNR – actualmente CNAIR. 

Sindicatul Drumarilor Elie Radu a transmis, la începutul acestui an, ministrului Transporturilor o scrisoare în care a motivat necesitatea preluării acestor atribuții de către CNAIR. 

Tragem și acum acest semnal de alarmă deoarece pe timp de caniculă și temperaturi mari, asfaltul poate suferi deformații majore ireversibile sub presiunea traficului greu. 

Considerăm că instituția responsabilă de repararea și modernizarea drumurilor este cea mai în măsură să îi verifice pe cei care, nerespectând prevederile legii, le pot distruge. 

Așteptăm ca ministrul Transporturilor să acționeze în interesul participanților la trafic și pentru când mai eficienta protejare a drumurilor publice! 

Facem precizarea că în Legea nr. 259 din 19 decembrie 2017 pentru modificarea și completarea regimului drumurilor sunt stabilite masele și dimensiunile maxime admise în circulație, respectiv caracteristicile conexe ale vehiculelor rutiere, în funcție de clasificarea drumurilor: reabilitate, nereabilitate, modernizate sau pietruite. 

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.