Ştiri Sibiu – TÂNĂRĂ SIBIANCĂ, REȚINUTĂ ȘI CERCETATĂ PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

0
170

La data de 13 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 2 percheziții domiciliare în municipiul Sibiu și în localitatea Amnaș, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de furt, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea.

O tânără în vârstă de 18 ani, din municipiul Sibiu, a fost reținută.

Din cercetările efectuate până în prezent de către polițiștii de investigare a criminalității economice s-a conturat suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie – aprilie 2022, sibianca ar fi sustras 3 acte de identitate aparținând unor femei și, prezentându-se sub identitatea a două dintre acestea, ar fi solicitat și, implicit, ar fi obținut mai multe credite și produse în rate din partea unor instituții bancare  și a unor instituții bancare nefinanciare, semnând în numele celor două persoane întreaga documentație de creditare întocmită.

Valoarea totală a prejudicul creat este estimată la suma de 103.230 de lei.

Față de persoana bănuită de săvârșirea faptelor se fac cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt – 3 acte materiale, înșelăciune – 8 acte materiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată – 76 de acte materiale și fals privind identitatea – 6 acte materiale.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii tinerei pentru 15  ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe sisteme informatice care urmează a fi analizate.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.