ŞTIRI SIBIU – Situaţia epidemiologică la nivel local şi naţional

0
337

Instituția Prefectului-Județul Sibiu informează că, potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și Inspectoratul Județean de Jandarmi Sibiu, situația epidemiologică privind COVID-19 în județul Sibiu se prezintă astfel:

De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 43.442 persoane (24 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 0 reinfectate). Până la data curentă au fost vindecate 38.138 persoane, iar 1.654 persoane au decedat (un deces survenit în afara intervalului de raportare din ultimele 24h și un deces în intervalul de raportare*), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 49 de persoane, dintre care pe ATI 6 persoane (6 adulți, 0 minori). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 717 teste, dintre care 128 RT-PCR și 589 teste rapide.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1.555 persoane aflate în carantină și un număr de 157 persoane în izolare.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

63 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 1.084 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 34 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 72 de mijloace de transport, din care 4 mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 103.800 de lei, pentru nerespectarea măsurii carantinei.

Jandarmii sibieni continuă misiunile atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În data de 27 decembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 49 de certificate verzi, 65 de persoane și doi operatori economici.
În urma verificărilor efectuate nu au fost situații care să genereze aplicarea de sancțiuni contravenționale..

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,57/1000 de locuitori în ultimele 14 zile.

Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

Denumire UAT Populatie Cazuri Incidenta
MIHĂILENI 1110 2 1,8
CRISTIAN 4531 8 1,77
ROŞIA 6269 11 1,75
SLIMNIC 4097 5 1,22
AŢEL 1684 2 1,19
ŞEICA MICĂ 1785 2 1,12
ARPAŞU DE JOS 2831 3 1,06
GURA RÂULUI 3801 4 1,05
ŞELIMBĂR 16246 16 0,98
BÂRGHIŞ 2241 2 0,89
ORAŞ CISNĂDIE 25753 21 0,82
MUNICIPIUL SIBIU 169753 134 0,79
ŞURA MARE 5195 4 0,77
LOAMNEŞ 2810 2 0,71
ŞEICA MARE 4613 3 0,65
POPLACA 1797 1 0,56
ALMA 1870 1 0,53
MOŞNA 3757 2 0,53
CHIRPĂR 1913 1 0,52
ORAŞ DUMBRĂVENI 8412 4 0,48
ORAŞ SĂLIŞTE 6247 3 0,48
MUNICIPIUL MEDIAŞ 55900 26 0,47
VALEA VIILOR 2218 1 0,45
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4787 2 0,42
TURNU ROŞU 2483 1 0,4
SADU 2716 1 0,37
ORAŞ TĂLMACIU 8321 3 0,36
RACOVIŢA 2898 1 0,35
ORAŞ COPŞA MICĂ 5860 2 0,34
NOCRICH 3428 1 0,29
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4317 1 0,23
ORAŞ AGNITA 11539 1 0,09
ALŢINA 1879 0 0
APOLDU DE JOS 1274 0 0
AXENTE SEVER 4290 0 0
BAZNA 4008 0 0
BIERTAN 3031 0 0
BLĂJEL 2341 0 0
BOIŢA 1565 0 0
BRĂDENI 1651 0 0
BRATEIU 4168 0 0
BRUIU 940 0 0
CÂRŢA 1207 0 0
CÂRŢIŞOARA 1403 0 0
DÂRLOS 3620 0 0
HOGHILAG 2523 0 0
IACOBENI 3417 0 0
JINA 3584 0 0
LASLEA 4283 0 0
LUDOŞ 674 0 0
MARPOD 1002 0 0
MERGHINDEAL 1635 0 0
MICĂSASA 2076 0 0
ORAŞ AVRIG 15481 0 0
ORLAT 3307 0 0
PĂUCA 1812 0 0
POIANA SIBIULUI 2344 0 0
PORUMBACU DE JOS 3257 0 0
RĂŞINARI 5634 0 0
RÂU SADULUI 561 0 0
ŞURA MICĂ 3648 0 0
TÂRNAVA 3373 0 0
TILIŞCA 1422 0 0
VURPĂR 3014 0 0

  • Decese survenite în intervalul de raportare:

Femeie, 78 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu

Decese survenite în afara intervalului de raportare:

Bărbat, 87 ani, ATI, nevaccinat, Sibiu

În ceea ce privește situația persoanelor vaccinate/nevaccinate, confirmate cu Covid-19, internate în unitățile spitalicești din județul Sibiu, urmare a datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, astăzi, 28 decembrie 2021, la nivelul județului Sibiu este următoarea situație:

Nr. Unitatea Număr pacienți COVID pozitivi internați Număr pacienți COVID pozitivi nevaccinați din total pacienți internați Număr pacienți COVID pozitivi vaccinați din total pacienți internați
1 Spitalul Clinic Județean de Urgență SIBIU 23 19 4
2 Spitalul Clinic de Pediatrie SIBIU 2 2 0
3 Spitalul de Pneumoftiziologie SIBIU 9 7 2
4 Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” SIBIU 0 0 0
5 Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” SIBIU 0 0 0
6 Spitalul General Căi Ferate SIBIU*  –  –  –
7 Spitalul Municipal MEDIAȘ 13 12 1
8 Spitalul Orășenesc CISNĂDIE 2 1 1
  28.12.2021 TOTAL 49 41 8

  • Raportarea Spitalului General Căi Ferate SIBIU încă nu este disponibilă

Până astăzi, 28 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.804.455 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.964 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.734.715 pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.144 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 57 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile

  1. Alba 34.190 12 0,50
  2. Arad 42.695 47 1,17
  3. Argeș 46.616 8 0,42
  4. Bacău 41.388 30 0,22
  5. Bihor 50.893 57 0,73
  6. Bistrița-Năsăud 19.520 4 0,21
  7. Botoșani 22.863 12 0,23
  8. Brașov 67.420 30 0,53
  9. Brăila 23.095 10 0,38
  10. Buzău 24.486 12 0,38
  11. Caraș-Severin 19.298 29 0,57
  12. Călărași 17.796 4 0,14
  13. Cluj 89.397 60 0,79
  14. Constanța 69.390 53 0,44
  15. Covasna 13.266 5 0,45
  16. Dâmbovița 36.612 16 0,33
  17. Dolj 45.433 7 0,34
  18. Galați 44.307 15 0,27
  19. Giurgiu 19.976 4 0,27
  20. Gorj 15.295 3 0,15
  21. Harghita 14.184 24 0,26
  22. Hunedoara 36.216 33 0,59
  23. Ialomița 19.542 6 0,24
  24. Iași 71.945 64 0,29
  25. Ilfov 77.158 38 0,52
  26. Maramureș 31.528 24 0,47
  27. Mehedinți 15.822 7 0,16
  28. Mureș 40.231 23 0,42
  29. Neamț 31.476 16 0,39
  30. Olt 26.283 7 0,21
  31. Prahova 63.749 20 0,36
  32. Satu Mare 20.952 12 0,34
  33. Sălaj 17.870 9 0,25
  34. Sibiu 43.442 24 0,57
  35. Suceava 38.306 29 0,25
  36. Teleorman 25.074 7 0,26
  37. Timiș 87.962 67 0,71
  38. Tulcea 13.915 6 0,26
  39. Vaslui 26.896 2 0,17
  40. Vâlcea 26.792 11 0,39
  41. Vrancea 17.932 9 0,19
  42. Mun. București 309.178 136 0,61
  43. Din străinătate** 2.251 23
  44. Cazuri noi nealocate pe județe

1.815* 129
TOTAL 1.804.455 1.144

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 165 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 5
2 ARAD 13
3 ARGEŞ 5
4 BACĂU 1
5 BIHOR 2
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 1
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 1
10 BUZĂU 3
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 4
13 CLUJ 5
14 CONSTANŢA 6
15 COVASNA 2
16 DÂMBOVIŢA 4
17 DOLJ 2
18 GALAŢI 1
19 GIURGIU 1
20 GORJ 2
21 HARGHITA 2
22 HUNEDOARA 5
23 IALOMIŢA 4
24 IAŞI 6
25 ILFOV 6
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 2
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 16
29 MUREŞ 4
30 NEAMŢ 3
31 OLT 2
32 PRAHOVA 11
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 0
35 SIBIU 1
36 SUCEAVA 14
37 TELEORMAN 7
38 TIMIŞ 14
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 2
41 VASLUI 5
42 VRANCEA 2
Total 165

Până astăzi, 58.642 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.12.2021 (10:00) – 28.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 67 de decese (34 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 67 de decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.

65 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți nu au înregistrat comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Dintre cei 67 de pacienți decedați, 57 erau erau nevaccinați și 10 vaccinați. Cei 10 pacienți vaccinați care au decedat aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.418. Dintre acestea, 393 sunt internate la ATI. Dintre cei 393 de pacienți internați la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 54 sunt minori, 47 fiind internați în secții și 7 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.019.436 teste RT-PCR și 5.950.224 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.954 de teste RT-PCR (5.845 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.109 la cerere) și 32.331 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 7.855 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.628 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 97.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 48 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.088 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 494 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 27 decembrie, 899 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 449.350 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.824 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.949 în Spania, 204 în Marea Britanie, 132 în Franța, 3.125 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 11 în SUA, 9 în Suedia, 146 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 5 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 36 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 9 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 8 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.
Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS – CoV – 2 la nivel european și global:

În intervalul 16 decembrie 2021– 23 decembrie 2021, au fost raportate 52.258.564 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.
Începând din 15 decembrie 2020, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

ŢARA
CAZURI
CONFIRMATE DECEDAȚI

Regatul Unit 10.819.515 – 146.439 –
Franţa 8.713.756 (+313.910) 121.946 (+963)
Spania 5.585.054 (+191.786)  88.887 (+268)
Italia 5.436.143 (+154.067) 135.931 (+753)
Germania 6.878.709 (+208.302) 109.324 (+2122)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 23 DECEMBRIE 2021

CAZURI CONFIRMATE
DECEDAȚI

  270.327.277     ( - )    5.316.017    ( - )   
  • Datele referitoare la numărul persoanelor vindecate, raportate zilnic în mod defalcat pe state și la nivel global, au încetat să fie prelucrate și comunicate de către centrul specializat în agregarea datelor de acest tip, respectiv Johns Hopkins CSSE.
    ** Datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 16 decembrie 2021– 23 decembrie 2021.
    *** CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

Grupul de Comunicare Strategică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.