STIRI SIBIU-Secția Clinică Urologie, deschisă pentru pacienți

0
893

Începând dein 04 aprilie, Secția Clinică Urologie a Spitalului Clinic Județean de
Urgență Sibiu, situată la etajul al II-lea al clădirii Blocului chirurgical, va fi redeschisă pentru
pacienți, după ce, săptămâna trecută, Consiliul Județean Sibiu a finalizat lucrările de
reabilitare termică a acesteia. Ulterior, spitalul a efectuat igienizarea/curățenia spațiului și a
derulat procedurile de relocare a mobilierului și echipamentelor de la parterul clădirii
medicale unde secția a funcționat temporar. Secția a fost complet renovată și modernizată,
ca parte a proiectului de reabilitare termică a întregului bloc chirurgical.
„După încheierea lucrărilor de pe acest prim segment am vrut să reintroducem secția
Urologie cât mai repede în circuit, în spațiul modernizat, pentru ca pacienți să fie internați și
tratați în cele mai bune condiții. Astfel, de azi, secția se redeschide. Este un prim pas din
proiectul amplu al reabilitării termice a întregii clădiri chirurgicale, una dintre cele mai vechi
și cele mai mari ale spitalului, cu o importanță deosebită, prin prisma faptului că găzduiește
specialitățile chirurgicale. Lucrările continuă pe alt front de lucru, la Chirurgie II, pentru a
moderniza treptat toate secțiile din clădire, a le eficientiza din punct de vedere energetic și
pentru a crește calitatea serviciilor medicale pe care le oferim”, a declarat Dr. Daniel
Chelcea, managerul SCJU Sibiu.
După reabilitare, Secția Clinică Urologie cuprinde:
 12 saloane totalizând 40 de paturi cu câte două, trei sau patru paturi pe salon;
5 saloane sunt dotate cu grupuri sanitare proprii; toate saloanele sunt dotate
cu mobilier modern;
 două grupuri sanitare (femei/bărbați) pe holul secției;
 sală ESWL pentru fragmentarea pietrelor la rinichi;
 cabinet medic șef;
 cabinet asistente;
 cabinet medici și raport de gardă;
 oficiu;
 boxă materiale curățenie/dezinfecție;
 boxă lenjerie curată;
 boxă lenjerie murdară.

Temporar, accesul pacienților la Secția Clinică Urologie se va face pe lângă zona de
triaj UPU, cu liftul din holul de acces al Urgenței.
“Prin această investiție, care a fost absolut necesară, Secția Clinică Urologie a devenit
un spațiu modern, corespunzător standardelor actuale în domeniul medical. Este cel mai
important proiect de reabilitare în care a fost inclusă secția Urologie și mulțumesc în numele
colectivului medical și al meu personal Consiliului Județean Sibiu pentru implicare și
gestionarea eficientă a proiectului”, a declarant Prof. univ. dr. Nicolae Grigore, medicul șef
al Secției Clinice Urologie a SCJU Sibiu.

 valoarea lucrărilor de la Urologie este de circa 1 milion lei fără TVA;
 lucrarea face parte din proiectul de reabilitare termică a întregului bloc
chirurgical, care mai cuprinde secțiile: Chirurgie I, Chirurgie II și Ortopedie;
 proiectul este gestionat de către Consiliul Județean Sibiu care a accesat fonduri
europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 iar valoarea sa
este de 13.960.326,25 lei fără TVA;
 lucrările de la Urologie au constat în: schimbarea tâmplăriei interioare și
exterioare, a pardoselii, a tapetului, izolarea interioară a pereților, înlocuirea
instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație și placarea tavanelor cu
rigips.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.